11.01.2022 Views

Sfantul-Augustin_Confesiuni

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

capitolul al xix‐lea

Oamenii nu pot prevedea viitorul

decât prin bunăvoinţa lui Dumnezeu

confesiuni – XI 569

25

Dar tu, care eşti Stăpânitor peste tot ceea ce ai creat, în ce mod comunici

sufletelor oamenilor viitorul? E drept, l‐ai comunicat profeţilor tăi. Şi

totuşi, în ce mod ne comunici viitorul nouă, dacă pentru tine nimic nu

este viitor? Mai bine zis, în ce mod ne comunici semnele prezente ale

unor lucruri viitoare? Căci ceea ce nu există, fireşte, nu poate fi comunicat.

Modul în care o faci este, mărturisesc, foarte departe de puterea mea

de înţelegere şi mă covârşeşte; prin mine însumi nu aş putea să cuprind 78

această taină; dar aş putea să o înţeleg cu ajutorul tău, dacă mi‐l vei da,

tu, dulce lumină a ochilor mei 79 celor tainici.

capitolul al xx‐lea

Formulare concluzivă a disocierilor

de până acum

26

Din ce am spus până acum, un lucru apare clar şi evident: nici viitorul şi

nici trecutul nu există. De aceea, nu este corect să spunem că există trei

timpuri, trecut, prezent şi viitor, ci ar fi mai bine poate să spunem că

există trei timpuri, şi anume prezentul lucrurilor trecute, prezentul lucrurilor

prezente şi prezentul lucrurilor viitoare. Aceste trei moduri ale timpului

există în spirit şi nu văd unde altundeva; prezentul lucrurilor trecute

este memoria, prezentul lucrurilor prezente este contemplarea directă, iar

prezentul lucrurilor viitoare este starea de aşteptare 80 . Dacă îmi este îngăduit

să întrebuinţez aceste expresii, atunci da, constat şi accept că există

trei timpuri.

Fie, să se spună în continuare: „Există trei timpuri, trecutul, prezentul şi

viitorul“, de vreme ce această exprimare greşită ne‐a intrat în obişnuinţă.

Da, fie, să se spună aşa! Nu îmi mai pasă, nu mă împotrivesc şi nu îi critic

pe cei care se exprimă în acest fel, cu condiţia să înţeleagă ceea ce spun şi

să nu‐şi închipuie că viitorul există deja sau că trecutul mai există încă.

Doar rareori ne exprimăm cu exactitate, cele mai multe dintre exprimările

noastre sunt inexacte 81 , dar se înţelege totuşi ce voim să spunem.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!