Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XI 567
24
o contemplu la timpul prezent, deoarece această imagine a ei se află încă
în memoria mea.
Dacă la fel se petrec lucrurile şi în cazul prezicerii viitorului, aşa încât
spiritul să perceapă în avans imaginile deja existente ale unor lucruri care
încă nu există – îţi mărturisesc, Dumnezeul meu, că nu ştiu! Ceea ce ştiu
însă foarte bine este că de cele mai multe ori ne gândim la ceea ce avem
de gând să facem înainte de a face acel lucru, iar această gândire preliminară
are loc în prezent, deşi acţiunea la care ne gândim nu există încă,
deoarece este viitoare; dar când ne‐am pornit să săvârşim ceea ce ne‐am
gândit, când am început acţiunea respectivă, atunci ea va exista, căci nu
mai este viitoare, ci prezentă.
Oricare ar fi natura acestei tainice presimţiri a viitorului, e sigur că nu este
cu putinţă să vedem cu adevărat decât ceea ce există. Iar ceea ce există deja
nu este viitor, ci este prezent. De aceea, când vorbim de prezicerea viitorului,
avem în vedere nu lucruri care nu există, adică lucruri care urmează să
se petreacă, ci, probabil, nişte cauze sau nişte semne ale acestora, cauze şi
semne care există deja. Astfel, aceste cauze şi semne nu sunt viitoare, ci sunt
chiar prezente în faţa celor care le văd şi, cu ajutorul lor, spiritul concepe
şi prezice viitorul. Aceste concepte există deja şi cei care prezic viitorul le
contemplă în interiorul spiritului lor ca şi cum ar fi prezente.
Dar să lăsăm să vorbească un exemplu oarecare, din mulţimea celor care
pot fi date.
Să presupunem că privesc zorii zilei: prevăd că soarele va răsări. Ceea ce
văd înaintea mea este ceva prezent, ceea ce prevăd este ceva viitor; vreau
să spun că nu soarele este ceva viitor, căci el există deja, ci răsăritul lui este
viitor, deoarece încă nu există. Dar chiar şi acest răsărit, dacă nu aş avea în
minte imaginea lui, aşa cum o am acum când vorbesc, nu l‐aş putea prezice.
Zorii zilei, pe care îi observ pe cer, nu sunt totuşi răsăritul soarelui, deşi îl
precedă, şi nu sunt nici imaginea care se formează în spiritul meu cu privire
la răsărit; eu le contemplu însă pe amândouă, zorii zilei şi imaginea răsăritului,
ca fiind prezente, şi pe baza lor pot prezice fenomenul care urmează
să se producă.
Aşadar, viitorul nu există încă, iar dacă nu există încă înseamnă că nu există
deloc şi, neexistând, este absolut cu neputinţă să fie văzut; el poate fi însă
prezis pe baza lucrurilor prezente, care există deja şi care pot fi văzute.