Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XI 561
19
20
încetat imediat şi să mai fie lung, deoarece a încetat pur şi simplu să mai
existe.
Să vedem acum, o, suflet al omului, dacă timpul prezent poate fi lung;
căci ţie ţi‐a fost dăruită putinţa de a percepe şi de a măsura intervalele de
timp. Ce răspuns îmi vei da?
Oare o sută de ani prezenţi reprezintă un timp lung? Mai înainte de a
răspunde, să vedem însă dacă o sută de ani este cu putinţă să fie prezenţi.
Dacă ne aflăm în primul din aceşti o sută de ani, acesta este prezent. În
schimb, ceilalţi nouăzeci şi nouă de ani sunt viitori şi, ca atare, ei încă nu
există. Dacă ne aflăm însă în cel de‐al doilea an, un an a trecut, al doilea
este prezent, iar toţi ceilalţi urmează să vină. În acelaşi fel, oricare ar fi
anul pe care îl socotim prezent din cei o sută care alcătuiesc un secol, toţi
anii care au fost înaintea lui vor fi trecuţi, iar cei care urmează după el vor
fi viitori. Aceasta dovedeşte că o sută de ani nu pot fi prezenţi toţi în
acelaşi timp.
Să vedem acum dacă acest singur an în care ne aflăm este măcar el însuşi
prezent. Dacă ne aflăm în prima lună, celelalte unsprezece urmează să
vină; dacă suntem în a doua lună, prima deja a trecut, iar celelalte zece
nu sunt încă venite. Aşadar, anul în care ne aflăm nu este prezent în întregime
şi dacă nu este prezent în întregime înseamnă că nu putem spune
că un an este prezent; căci un an este alcătuit din douăsprezece luni şi
fiecare dintre ele, oricare ar fi ea, este prezentă atunci când ne aflăm în ea,
celelalte luni fiind fie prezente, fie viitoare. Nu putem spune nici măcar
că luna în care ne aflăm este prezentă în întregime, ci doar una din zilele
ei: dacă este prima zi, toate celelalte sunt viitoare; dacă este ultima zi, toate
celelalte sunt trecute; în sfârşit, dacă este o zi de la mijlocul lunii, ea se
află între cele trecute şi cele care urmează să vină.
Iată deci că timpul prezent, singurul pe care l‐am găsit cu putinţă să fie
numit lung, se restrânge cu greu la durata unei singure zile. Dar să examinăm
mai îndeaproape chiar şi această unică zi, căci nici ea nu este
prezentă în întregime. Orele de noapte şi cele de zi însumează împreună
douăzeci şi patru; în relaţie cu prima oră, toate celelalte sunt viitoare; în
relaţie cu ultima oră, toate celelalte sunt trecute; oricare dintre orele intermediare
urmează după cele care o precedă şi le precedă, la rândul ei,
pe cele care o urmează. Dar chiar şi această unică oră este, la rândul ei,
alcătuită din numeroase clipe fugare: clipele care au zburat înseamnă