Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XI 559
Dar cum este cu putinţă ca două din aceste timpuri, trecutul şi viitorul,
să existe, de vreme ce, pe de o parte, trecutul deja nu mai este, iar viitorul,
pe de altă parte, nu este încă? Cât priveşte prezentul, dacă ar fi întotdeauna
prezent şi nu s‐ar scurge în trecut, atunci el nu ar mai fi timp, ci
eternitate. Dacă, pentru a fi timp, prezentul trebuie să se scurgă în trecut,
atunci cum mai putem afirma despre prezent că este, atâta timp cât el nu
are drept temei decât faptul că nu va mai fi? Prin urmare, nu putem
afirma că timpul este decât în măsura în care tinde să nu existe 73 .
capitolul al xv‐lea
Despre marile dificultăţi în definirea
conceptului de durată
18
Şi totuşi, spunem că un timp e lung, că alt timp e scurt, dar nu spunem
aceasta decât despre trecut sau despre viitor. De exemplu, spunem mereu
despre un timp trecut că este lung atunci când ceva s‐a petrecut cu o sută
de ani înainte şi, la fel, despre un timp viitor că este lung atunci când ceva
se va petrece peste o sută de ani. Un timp trecut sau un timp viitor sunt
socotite scurte atunci când ceva s‐a petrecut doar de zece zile sau, respectiv,
urmează să se petreacă peste zece zile. Dar cum poate fi scurt sau lung
ceva care nu este? Căci trecutul deja nu mai există, iar viitorul nu există
încă. Nu vom spune deci: „Timpul este lung“, ci vom spune despre trecut
că „a fost lung“, iar despre viitor, că „va fi lung“.
Doamne, tu, Lumina mea, oare nu şi în acest caz Adevărul tău îi va face
de ruşine pe oameni? Căci, mă întreb, acest timp trecut, despre care
spunem că a fost lung, a fost el aşa când deja era trecut, sau când era încă
prezent? El nu ar fi putut fi lung decât în măsura în care ar fi fost ceva în
stare să fie lung; odată trecut însă, timpul nu mai există şi, prin urmare,
nu ar fi putut fi lung, de vreme ce n‐ar fi fost deloc.
Să nu mai spunem, aşadar, că „timpul trecut a fost lung“. Căci nu vom
putea găsi în el ceva care să fie lung, din simplul motiv că, odată ce a
devenit trecut, el încetează să mai existe; am putea spune mai departe că
timpul a fost lung cât a fost prezent, deoarece el a fost lung în măsura în
care a fost prezent. El însă nu a devenit trecut, aşa încât să nu mai existe,
şi de aceea a fost ceva care putea să fie lung; dar, îndată ce a trecut, el a