Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XI 541
de aici, unde te afli tu, către tine, în ceruri, iar acum nu se mai află în faţa
mea. Dacă ar mai fi încă aici, m‐aş apropia de el, i‐aş pune întrebări, l‐aş
implora în numele tău să‐mi lămurească aceste cuvinte, aş apleca urechile
trupului meu la sunetele ieşite din gura lui; dacă ar vorbi în limba ebraică,
în zadar ar izbi sunetele respective auzul meu, căci nimic din înţelesul lor
nu ar ajunge la spiritul meu; dacă, dimpotrivă, ar vorbi latineşte, atunci aş
şti despre ce vorbeşte. Dar cum aş putea şti dacă ceea ce spune este adevărat?
Şi chiar dacă aş şti că‐i adevărat, oare de la el primesc eu această cunoaştere?
Nu, mai degrabă înlăuntrul meu, în locuinţa gândirii mele, Adevărul, care
nu este nici ebraic, nici grecesc, latinesc sau barbar, este acela care, fără să
aibă nevoie de organele vorbirii sau de vreo limbă, şi fără sunetul silabelor,
îmi spune: „El spune adevărul.“ 32 În acel moment, sigur pe mine şi plin de
încredere, aş răspunde imediat omului tău: „Rosteşti adevărul.“
Însă, de vreme ce nu este cu putinţă să‐i pun întrebări lui Moise, ale cărui
cuvinte erau adevărate, deoarece el era plin de prezenţa ta, te rog pe tine,
Dumnezeul meu, pe tine te rog: Iartă‐mi păcatele mele! 33 Tu, acela care
i‐ai dat lui Moise putinţa de a rosti acele cuvinte, dăruieşte‐mi şi mie
putinţa de a le înţelege.
capitolul al iv‐lea
Cerul şi pământul sunt în mod evident
creaţii ale lui Dumnezeu
6
Iată, cerul şi pământul există şi strigă că au fost create; căci ele sunt supuse
schimbării şi nestatorniciei. Când un lucru nu a fost creat, şi totuşi există,
atunci nu are nimic în sine care să nu fi existat de mai înainte; căci semnul
schimbării şi al nestatorniciei este tocmai faptul că ceva există fără să
fi existat mai înainte.
Cerul şi pământul strigă, de asemenea, că nu ele s‐au creat pe sine:
„Existăm fiindcă am fost create; nu existam înainte ca existenţa noastră să
fi început, pentru a putea să primim de la noi înşine existenţă.“ Iar glasul
cu care afirmă aceste lucruri e chiar priveliştea pe care ele ne‐o oferă 34 .
Tu, Doamne, le‐ai creat, tu, care eşti frumos, căci şi ele sunt frumoase;
tu, care eşti bun, căci şi ele sunt bune; tu, care exişti, fiindcă şi ele există.
Totuşi, ele nu sunt frumoase, nu sunt bune şi nu există în aceeaşi măsură