Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 527
în fiinţa mea 215 . Am distins şi am enumerat toate organele de simţ 216 prin
care primeam mesajul lor; în sfârşit, am pătruns în vastele tezaure ale
memoriei, cercetând acolo, cu atenţie, alte lucruri, pe unele lăsându‐le la
păstrare, pe altele scoţându‐le la lumină. 217 Dar, când făceam aceste cercetări,
nu eu însumi, mai bine zis nu propria mea putere, mă apropiam
de adevăr; căci tu eşti Adevărul, fiindcă tu eşti Lumina cea statornică 218 ,
căreia i‐am cerut sfatul cu privire la toate lucrurile, întrebându‐te dacă
acestea există, ce sunt ele şi cât trebuie ele preţuite; eu doar îţi ascultam
învăţăturile şi poruncile. Şi aceasta o fac mereu 219 ; acest fapt mă încântă
şi, ori de câte ori este cu putinţă să mă desprind de datoriile mele obligatorii,
îmi găsesc un adăpost în această desfătare 220 . Între toate aceste lucruri
pe care le străbat pentru a‐ţi cere sfatul, nu găsesc nici un loc sigur
pentru sufletul meu în afară de tine 221 ; doar în tine se adună la un loc
părţile mele risipite şi nimic din mine nu se mai îndepărtează de tine.
Câteodată, mă călăuzeşti către o lumină lăuntrică foarte neobişnuită, către
un fel de dulce încântare care, dacă şi‐ar atinge în mine desăvârşirea,
ar deveni ceva ce nu pot descrie prin cuvinte, dar care nu ţine de această
viaţă 222 . Dar mă prăbuşesc repede, din nou, sub poverile chinuitoare ale
lumii acesteia; sunt din nou absorbit de ocupaţiile obişnuite; sunt prins
în strânsoarea lor, plâng din belşug, dar şi mai tare ele mă cuprind. Atât
de mult apasă asupra noastră povara obişnuinţei! Acolo unde îmi este cu
putinţă să mă aflu nu doresc să fiu, iar acolo unde doresc să mă aflu nu
îmi este cu putinţă să fiu; şi astfel, sunt de două ori nefericit.
capitolul al xli‐lea
Adevărul suprem nu poate sta alături
de minciună
66
Iată de ce am cercetat cu atenţie slăbiciunile păcatelor mele, potrivit celor
trei forme diferite ale poftelor 223 , şi am chemat în ajutor mâna ta dreaptă,
ca să mă vindece 224 . Chiar şi cu inima rănită, am văzut strălucirea ta şi,
izbit de frumuseţea ei, am spus: „Cine poate ajunge la ea?“ 225 Am fost
aruncat din faţa ochilor tăi! 226 Tu eşti adevărul care stăpâneşte peste toate
lucrurile. Dar eu, în lăcomia mea nemăsurată, am voit ca, alături de tine,
să stăpânesc şi minciuna, aşa cum nimeni nu vrea să mintă până într‐acolo