Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 523
implor, Dumnezeul meu, dezvăluie‐mă propriei mele priviri, ca să mă
pot mărturisi fraţilor mei gata să se roage pentru mine, pentru rana pe
care o voi da la iveală în mine. Fă să mă mai întreb încă o dată, cu mai
multă stăruinţă! Dacă este adevărat că folosul aproapelui este acela care
mă impresionează în laudele care mi se aduc, de ce sunt mai puţin supărat
când un altul este vorbit de rău pe nedrept decât atunci când sunt eu
cel învinuit? De ce sunt mai impresionat de muşcătura insultei care îmi
este aruncată mie decât de aceea, la fel de nedreaptă, care este aruncată,
în prezenţa mea, împotriva altuia? Nici în această privinţă nu ştiu nimic?
Nu cumva răspunsul este că mă înşel pe mine însumi şi nu respect adevărul
în faţa ta, cu inima şi cu limba mea? 206 Îndepărtează de la mine,
Doamne, nebunia aceasta, pentru ca vorbele gurii mele să nu fie pentru
mine ca untdelemnul păcătosului, ca să‐mi înmiresmeze capul 207 .
capitolul al xxxviii‐lea
Refuzul gloriei poate fi el însuşi motiv de glorie
63
Sunt sărac şi în nevoie 208 ; îmi este mai bine doar atunci când, cu un geamăt
tainic, dezgustat de mine însumi, caut îndurarea ta, până în clipa
în care defectele mele se vor întrema şi se vor întregi, până voi ajunge la
starea de pace pe care ochiul celui trufaş nu o poate vedea. Dar cuvintele
care ne ies din gură şi faptele pe care ni le cunoaşte toată lumea fac să
apară o ispită foarte primejdioasă, iscată din iubirea pentru laude care,
pentru a da strălucire personalităţii noastre, ajunge să cerşească tot felul
de confirmări. Această ispită stăruie până şi atunci când mi‐o reproşez
mie însumi, prin chiar faptul că mi‐o reproşez. Adesea, dintr‐un prisos
de deşertăciune, omul ajunge să se fălească pentru dispreţul pe care îl
arată pentru gloria deşartă; şi astfel, dispreţul pentru glorie nu mai este
decât o vorbă goală, căci nu poţi să spui că dispreţuieşti gloria atâta
vreme cât te făleşti cu acest dispreţ.