Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 519
caz mai bun decât acela care este lăudat. Căci celui dintâi i‐a plăcut într‐un
om darul lui Dumnezeu, pe când celuilalt i‐a plăcut mai degrabă
darul omului decât darul lui Dumnezeu.
capitolul al xxxvii‐lea
Despre plăcerea de a primi laude
60
Suntem ispitiţi zi de zi, Doamne, de asemenea ispite, fără încetare suntem
ispitiţi 198 . Limba oamenilor este pentru noi asemenea unui cuptor care
arde zilnic 199 . Tu ne porunceşti şi în această privinţă stăpânirea de sine:
dă‐mi puterea să fac ceea ce‐mi porunceşti şi porunceşte‐mi ceea ce voieşti!
200 Şi în această împrejurare tu cunoşti geamătul inimii mele 201 către
tine, precum şi şuvoaiele de lacrimi din ochii mei. Nu îmi dau seama cu
uşurinţă cât de bine sunt vindecat de această ciumă şi mă tem foarte mult
de înclinaţiile mele ascunse 202 , pe care privirile tale le cunosc, nu însă şi
ale mele. În privinţa altor feluri de ispite am, într‐o anumită măsură,
capacitatea de a scruta în mine însumi, dar cât priveşte această boală, nu
am aproape nici o putere. Cât de bine am ajuns să‐mi pot înfrâna sufletul
de la voluptăţile trupeşti sau de la această deşartă curiozitate observ atunci
când sunt lipsit de ele, fie prin propria mea vină, fie prin simpla lor absenţă.
Îmi pun întrebarea cât de mare sau cât de mică este neplăcerea de
a nu le mai avea.
Cât priveşte acum bogăţiile, care sunt dorite pentru a servi la satisfacerea
vreuneia din aceste trei pofte, a două dintre ele sau a tuturor deopotrivă,
când sufletul nu este în stare să presimtă dacă, avându‐le, le dispreţuieşte
sau nu, atunci el se poate pune la încercare renunţând la ele.
Cât despre laude, cum am putea oare să ne lipsim de ele ca să cunoaştem
astfel cât putem să le rezistăm? Ar trebui poate să ducem o viaţă rea, atât
de respingătoare şi de ticăloasă încât să le facem silă tuturor celor care ne
cunosc? E cu putinţă să numeşti sau să te gândeşti la o nebunie mai mare
decât aceasta? Dar dacă, aşa cum se întâmplă de obicei, lauda trebuie să
însoţească o viaţă cinstită şi faptele bune, atunci se cuvine mai degrabă să
nu renunţăm la un asemenea însoţitor, decât să părăsim viaţa cinstită.
Totuşi, nu‐mi dau seama dacă pot îndura cu sufletul împăcat sau cu părere
de rău absenţa unui lucru decât lipsindu‐mă de el.