Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 515
nişte fleacuri, mai întâi să îi privim cu îngăduinţă, pentru a nu răni nişte
oameni slabi, şi să ajungem până la urmă, puţin câte puţin, să‐i ascultăm
cu plăcere? Nu mai merg la circ să urmăresc spectacole ca acela cu un câine
urmărind un iepure; dar, dacă din întâmplare trec pe un câmp şi văd
acelaşi lucru, urmărirea îmi atrage atenţia şi‐mi abate gândurile de la vreo
idee importantă; nu până într‐acolo încât să mă facă să întorc din drum
catârul, dar inima mea înclină totuşi spre spectacol. Dacă tu n‐ai face să‐mi
dau seama imediat de slăbiciunea mea şi nu m‐ai îndemna fie să‐mi întorc
ochii de la acea privelişte şi să‐mi înalţ gândurile spre tine, fie să dispreţuiesc
totul şi să trec mai departe, rămân pe loc ca un gură‐cască.
Dar ce să mai spun când adesea, stând acasă la mine, rămân cu privirea
aţintită la o şopârlă care prinde muşte sau la un păianjen care învăluie în
pânzele sale musculiţele care se reped într‐acolo? Pornind de la asemenea
întâmplări mărunte, ajung să te preaslăvesc pe tine, minunatul Creator
şi Orânduitor al tuturor lucrurilor, dar nu în acest scop am urmărit eu la
început respectivele întâmplări. Una este să te ridici repede după o cădere,
şi altceva înseamnă să nu cazi deloc.
Viaţa mea este plină de astfel de slăbiciuni, iar singura mea speranţă se află
în neţărmurita ta îndurare. Inima noastră devine sălaşul unor asemenea
lucruri şi poartă în ea cârduri întregi de deşertăciuni, care adesea ne întrerup
şi ne tulbură rugăciunile; în timp ce încercăm sub privirile tale să înălţăm
glasul inimii noastre până la urechile tale, astfel de gânduri caraghioase izbucnesc
nu ştiu de unde şi rup firul unei preocupări atât de importante.
capitolul al xxxvi‐lea
Despre orgoliul condiţiei umane
58
Trebuie oare să socotesc acest fapt printre nimicurile neglijabile? Sau există
oare altceva care să‐mi readucă speranţa în afară de bine cunoscuta ta
îndurare? Căci ai început calea schimbării mele 183 . Şi ştii cât de mare este
schimbarea pe care ai săvârşit‐o în mine tu, care m‐ai vindecat mai întâi
de patima de a mă autojustifica 184 , pentru a fi apoi binevoitor faţă de
nelegiuirile mele, pentru a vindeca toate bolile mele, pentm a răscumpăra
din stricăciune viaţa mea, pentru a mă încununa cu milă şi cu îndurare şi
a sătura cu bunurile tale dorinţa mea 185 . Ai înfrânat trufia mea prin teama