Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 513
56
57
Ce plăcere poate fi să priveşti un hoit sfâşiat care îţi dă fiori? Şi totuşi,
lumea aleargă unde vede un cadavru zăcând, pentru a se cutremura şi a
se înfiora. Ei se tem să nu‐l revadă în visele lor, ca şi cum, când erau treji,
i‐a silit cineva să privească sau ca şi cum i‐ar fi atras zvonul cu privire la
ceva frumos.
Tot aşa se întâmplă şi cu celelalte simţuri, dar nu are rost să o lungesc.
Din cauza acestei boli a poftei de a privi, pe scenele de teatru sunt arătate
fel de fel de minuni. Tot ea ne împinge şi să scormonim misterele naturii
care ne este exterioară, mistere a căror cunoaştere nu ne foloseşte la
nimic şi prin care oamenii nu urmăresc nimic altceva decât cunoaşterea
ca atare. În scopul aceleiaşi ştiinţe perverse, curiozitatea ne îmboldeşte
spre meşteşugurile magiei. În sfârşit, curiozitatea pătrunde chiar şi în
religie, atunci când îl punem la încercare pe Dumnezeu şi îi cerem semne
şi minuni 176 , nu spre mântuirea cuiva, ci doar de dragul experienţei 177 .
În această pădure imensă, plină de curse şi de primejdii, am respins, iată,
multe păcate şi le‐am alungat din inima mea, atât cât mi‐ai dat tu puterea
să o fac, Dumnezeul mântuirii mele! 178 Şi totuşi, atâta vreme cât viaţa mea
zilnică se petrece în mijlocul fojgăielii atât de multor ispite de acest fel,
când aş putea îndrăzni, da, când aş putea îndrăzni să afirm că asemenea
lucruri nu‐mi mai atrag atenţia asupra lor şi nu‐mi mai stârnesc o deşartă
curiozitate?
Fireşte, deja nu mă mai ademenesc spectacolele de teatru 179 , nu mă mai
preocupă să ştiu mersul aştrilor 180 , iar sufletul meu nu a căutat niciodată
răspunsuri din partea umbrelor; resping orice taină nelegiuită 181 . Dar câte
şiretlicuri întrebuinţează Vrăjmaşul împotriva mea pentru a‐mi sugera să
cer un semn de la tine, Doamne, Dumnezeul meu, faţă de care sunt îndatorat
ca un simplu şi umil slujitor! Dar te implor, în numele Împăratului
nostru 182 şi al patriei noastre, curatul şi neprihănitul Ierusalim, ca încuviinţarea
acestor sugestii, care este acum departe de mine, să se îndepărteze
mereu, încă şi mai mult. Când te rog însă pentru mântuirea cuiva,
scopul gândurilor mele este cu totul diferit; pentru aceea, îmi dăruieşti şi
îmi vei dărui mereu dorinţa de a urma de bunăvoie voinţa ta, oricare ar
fi aceasta.
Însă cine ar putea să enumere cât de multe sunt neînsemnatele fleacuri
demne de dispreţ prin care ne ispiteşti zi de zi curiozitatea şi în care alunecăm
adesea? De câte ori nu se întâmplă ca, ascultându‐i pe alţii povestind