Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 507
Iată unde mă aflu! Plângeţi împreună cu mine şi plângeţi pentru mine,
voi, care simţiţi înlăuntrul vostru pornirea spre bine, de unde izvorăsc
faptele bune! Căci aceia care nu aveţi această pornire nu sunteţi mişcaţi
de cuvintele mele. Tu însă, Doamne, Dumnezeul meu, auzi‐mă, aruncă‐ţi
privirea spre mine şi mă vezi, îndură‐te şi mă însănătoşează 158 ; am devenit
în propriii mei ochi o problemă şi tocmai aceasta este boala mea.
capitolul al xxxiv‐lea
Despre plăcerile privirii
51
52
Rămâne să vorbesc despre desfătările acestor ochi ai trupului meu. Fie ca
mărturisirile mele să le audă urechile templului tău, urechi frăţeşti şi
smerite 159 , ca să punem astfel capăt disputei despre ispitele poftei trupeşti,
care mă chinuiesc încă, deşi gem şi doresc să mă îmbrac cu locuinţa mea
cea din cer 160 .
Ochii mei iubesc formele frumoase şi variate, culorile strălucitoare şi plăcute.
Fie ca aceste lucruri să nu stăpânească sufletul meu! Să‐l stăpânească
Dumnezeu; el este Acela care le‐a făcut pe toate foarte bune 161 , dar el este
binele meu, şi nu lucrurile. În fiecare zi, atâta timp cât sunt treaz, lucrurile
mă stârnesc şi nu îmi dau pace nici o clipă, aşa cum îmi dau pace glasurile
cântăreţilor şi uneori lumea întreagă, când se face linişte. Însăşi regina
culorilor, această lumină care scaldă tot ceea ce vedem, oriunde aş fi în
timpul zilei, se furişează după mine în mii de feluri şi mă mângâie, chiar
şi atunci când mă ocup cu altceva şi nu o bag în seamă. Ea se strecoară însă
cu atâta vigoare, încât, dacă mi‐ar fi luată dintr‐odată, aş căuta‐o cu nesaţ,
iar dacă mi‐ar lipsi mai multă vreme sufletul meu s‐ar întrista.
O, Lumină pe care a văzut‐o Tobie în ziua când, lipsit de lumina ochilor
trupeşti, i‐a arătat fiului său calea în viaţă 162 , lumină care a mers înaintea
acestuia cu pasul iubirii, fără să‐l rătăcească niciodată. Lumină pe care a
văzut‐o Isaac 163 atunci când, cu privirile trupeşti învăluite şi îngreunate
de bătrâneţe, s‐a făcut vrednic nu să‐şi binecuvânteze fiii după ce i‐a recunoscut,
ci să‐i recunoască după ce i‐a binecuvântat. Lumină pe care a
văzut‐o Iacob 164 când, lipsit şi el de vedere din cauza vârstei înaintate, a
răspândit razele inimii sale luminate asupra generaţiilor viitorului popor
prefigurate prin fiii săi, iar asupra nepoţilor pe care‐i avea de la Iosif şi‐a