Sfantul-Augustin_Confesiuni

capitolul al xx‐lea
Ideea de fericire, ca şi dorinţa de a fi fericit,
se datorează memoriei
confesiuni – X 479
29
Cum să te caut atunci, Doamne? Când te caut pe tine, Dumnezeul meu,
eu caut viaţa fericită 81 . Trebuie să te caut pentru ca sufletul meu să trăiască.
Căci corpul meu îşi ia viaţa din sufletul meu, iar sufletul meu primeşte
viaţă de la tine. Cum să caut deci viaţa fericită? Căci nu o pot avea până
nu voi ajunge să spun: „Gata! Iată viaţa fericită! 82 Dacă trebuie să spun
cum voi căuta viaţa fericită, îmi pun următoarele întrebări. Să o caut oare
prin reamintire, ca şi cum aş fi uitat‐o, dar încă mai ţin minte că am uitat‐o?
Sau să o caut prin dorinţa de a o cunoaşte ca şi cum ar fi ceva necunoscut
pentru mine, fie pentru că nu am cunoscut‐o niciodată, fie pentru
că am uitat‐o până într‐atât încât nu‐mi mai amintesc nici faptul că am
uitat‐o? Fireşte, viaţa fericită o doresc toţi şi nu este nimeni care să nu o
dorească. Dar unde au cunoscut‐o, ca să o dorească atât? Unde au văzut‐o,
ca să o iubească? Este sigur că fericirea se află în noi, dar nu ştiu cum se
întâmplă acest fapt. O cale ar fi a aceluia care este fericit dacă a dobândit
fericirea într‐o oarecare măsură; alţii sunt fericiţi cu speranţa de a o dobândi.
Aceştia din urmă deţin fericirea într‐o măsură mai mică decât primii,
care au dobândit‐o deja, dar oricum şi ei stau mai bine decât aceia
care nu sunt fericiţi nici în realitate, nici cu speranţa. Dar până şi ei trebuie
să deţină fericirea într‐un fel oarecare, căci altfel nu ar avea o atât de mare
dorinţă de a fi fericiţi; că au această dorinţă este absolut sigur. Într‐un fel
sau altul, ei au aflat ce este fericirea şi au o oarecare cunoaştere a ei; ceea
ce mă frământă pe mine acum este să ştiu dacă această cunoaştere a lor se
află în memorie sau nu; căci, dacă se află în memorie, înseamnă că au fost
fericiţi cândva 83 . Dacă au fost fericiţi toţi, fiecare în parte, sau dacă au fost
fericiţi doar prin acel om care a păcătuit pentru prima dată, prin care am
murit toţi şi din cauza căruia cu toţii ne naştem în suferinţă 84 , aceasta este
o problemă care nu mă preocupă acum; caut să aflu doar dacă viaţa fericită
se află sau nu în memorie. Căci nu am fi iubit‐o dacă nu am fi cunoscut‐o.
Abia dacă auzim numele fericire şi îndată recunoaştem cu toţii că pe ea o
râvnim; nu ne încântă doar sonoritatea cuvântului. Când un grec aude
rostit numele latinesc al fericirii, el nu este încântat, deoarece nu înţelege
despre ce este vorba; noi însă simţim aceeaşi plăcere pe care ar fi simţit‐o