Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 475
Ce trebuie deci să fac, Dumnezeul meu, tu, adevărata mea viaţă? Voi trece
dincolo şi de această forţă a mea, pe care o numim memorie, voi depăşi‐o
ca să mă avânt către tine, dulcea mea lumină.
Ce ai să‐mi spui? 78 Iată, înălţându‐mă cu spiritul meu către tine, care
rămâi mereu deasupra mea, voi depăşi şi această forţă a mea care se numeşte
memorie, în dorinţa de a te atinge, atât cât este cu putinţă să fii
atins, şi de a mă prinde de tine, în măsura în care această prindere este
posibilă. Memorie au şi dobitoacele, şi păsările, căci altfel nu şi‐ar mai
găsi culcuşurile şi cuiburile, şi nici alte multe lucruri cu care sunt obişnuite;
fără memorie nu ar fi fost în stare, de altfel, să dobândească nici o
obişnuinţă. Voi depăşi, aşadar, şi memoria, ca să ajung la Acela care m‐a
despărţit de patrupede şi m-a făcut mai înţelept decât zburătoarele cerului.
Voi depăşi şi memoria, dar unde te voi găsi pe tine, Binele cel adevărat
şi dulcea mea siguranţă, unde te voi găsi? Dacă te găsesc în afara
memoriei mele ar însemna să nu‐mi amintesc de tine. Cum te voi găsi
atunci, dacă nu îmi amintesc de tine? 79
capitolul al xviii‐lea
Memoria ca punct de sprijin pe drumul
căutării lui Dumnezeu
27
Femeia care a pierdut o drahmă a căutat‐o cu lampa 80 , dar nu ar fi găsit‐o
dacă nu şi‐ar fi amintit de ea. Altfel, după ce a găsit‐o, cum şi‐ar fi dat seama
că este moneda pe care o caută, dacă nu ar fi ţinut‐o minte? îmi amintesc că
am căutat şi am găsit multe lucruri pierdute. Ştiu acest lucru deoarece, în
timp ce căutam un lucru oarecare şi cineva mă întreba: „Nu cumva este
acesta? Sau poate celălalt lucru?“, eu răspundeam mereu: „Nu, nu este
acesta“, până mi se arăta lucrul pe care îl căutam. Oricare ar fi fost acel lucru,
dacă nu l‐aş fi ţinut minte, nu l‐aş fi putut găsi, chiar dacă mi‐ar fi fost arătat,
deoarece nu l‐aş fi recunoscut. Aşa se întâmplă întotdeauna, ori de câte
ori căutăm şi regăsim vreun lucru pierdut. Într‐adevăr, dacă un lucru oarecare,
de exemplu un obiect vizibil, dispare din faţa ochilor noştri, dar nu şi
din memoria noastră, imaginea sa este păstrată în interiorul nostru, şi noi îl
căutăm până când apare din nou în faţa privirilor noastre. Odată ce a fost
găsit, obiectul este recunoscut după imaginea care se află înlăuntrul nostru.