Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 473
mai întâi să fie prezent lucrul respectiv ca atare, a cărui imagine să se poată
întipări în memorie, îmi amintesc astfel de Cartagina 74 , de toate locurile
pe unde am fost, de feţele oamenilor pe care i‐am văzut şi de toate celelalte
lucruri pe care mi le‐au transmis simţurile mele; la fel îmi amintesc şi de
sănătatea sau de durerea trupului meu. Când toate aceste lucruri au fost
prezente, memoria mea a prins de la ele imaginile lor, dându‐mi astfel
posibilitatea să le contemplu ca şi cum ar fi prezente şi să revin cu gândul
asupra lor, chiar şi când îmi amintesc de ele în absenţa lor.
Aşadar, dacă în memorie se păstrează nu uitarea ca atare, a trebuit totuşi ca
ea însăşi să fi fost cândva prezentă, pentru ca imaginea ei să fi putut fi reţinută.
Dar dacă uitarea a fost prezentă, cum ar fi putut ea să‐şi înscrie
imaginea în memorie, atâta timp cât simpla ei prezenţă ar fi fost de ajuns
ca să şteargă tot ceea ce fusese deja însemnat? Şi totuşi, într‐un mod oarecare,
oricât ar fi de neînţeles şi inexplicabil acest mod, sunt sigur că îmi
amintesc de uitare, de această uitare care distruge tot ceea ce ne amintim.
capitolul al xvii‐lea
Despre marea vigoare a memoriei.
Pentru a ajunge la Dumnezeu,
memoria trebuie totuşi depăşită
26
Mare este puterea memoriei, Dumnezeul meu! Este ceva într‐un fel înspăimântător
în adânca şi infinita ei complexitate 75 . Iar acesta este spiritul
meu, sunt eu însumi. Ce sunt eu deci, Dumnezeul meu? Care este esenţa
mea? O viaţă variată, cu multe faţete şi uluitor de imensă.
Iată, în nenumăratele câmpii, peşteri şi caverne ale memoriei mele se
îngrămădesc fără de număr o mulţime de lucruri 76 de felurite specii, fie
sub formă de imagini, cum sunt toate corpurile, fie prezente ca atare, cum
sunt ştiinţele, fie printr‐un fel de noţiuni sau însemnări, precum trăirile
sufleteşti – pe acestea din urmă memoria le reţine chiar şi atunci când
spiritul nu le‐a trăit, deşi tot ce se află în memorie trebuie să fie şi în
spirit. Printre toate acestea, eu umblu de colo‐colo, zbor de la un capăt
la altul, pătrund chiar, atât cât pot, în adâncimile lor, dar niciodată nu
aflu un sfârşit. Atât este de mare forţa memoriei, atât este de mare forţa
vieţii omului, aşa muritor cum este el! 77