Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 467
22
Am putea spune, desigur, că memoria este pentru spirit ca un fel de pântece,
iar bucuria şi tristeţea, ca un fel de hrană dulce sau amară; când sunt încredinţate
memoriei, ca şi cum ar fi trecut într‐un pântece, aceste sentimente
pot să rămână acolo, dar nu este cu putinţă să mai aibă vreun gust!
E ridicol să consideri că memoria este asemănătoare cu un pântece, şi
totuşi ele nu sunt absolut deosebite.
Mai mult încă: atunci când afirm că există patru tulburări ale spiritului 67 ,
şi anume dorinţa, bucuria, teama şi tristeţea, această afirmaţie o scot din
memoria mea, şi orice discuţie aş putea purta cu privire la ele, clasificându‐le
şi definindu‐le pe fiecare în parte după speciile şi genurile lor, tot
în memorie o găsesc, şi de acolo îmi scot toate afirmaţiile; totuşi, atunci
când le rechem din amintire, nu mă simt atins de nici una din aceste
patru tulburări ale spiritului. Chiar şi înainte ca eu să mi le fi reamintit
şi să le iau în discuţie, ele se aflau acolo, căci altfel nu aş fi putut să le scot
la lumină cu ajutorul reamintirii.
Poate că, prin reamintire, aceste trăiri sunt scoase din adâncul memoriei
la fel cum hrana este scoasă din pântece şi revine în gură prin rumegare 68 .
Atunci de ce nu simţim în gura gândirii noastre, când medităm la ele,
altfel spus, când ni le reamintim, nici dulceaţa bucuriei şi nici amărăciunea
tristeţii? Tocmai aici să fie oare deosebirea între cele două procese,
întrucât nu există asemănare perfectă? Căci cine ar mai vorbi de bunăvoie
despre asemenea lucruri, dacă ori de câte ori am spune numele tristeţii
sau al temerii am fi siliţi să retrăim sentimentul de tristeţe sau de teamă?
Şi totuşi, nu am putea vorbi despre ele dacă nu am găsi în memoria noastră
nu doar sunetele numelor lor, pe care le avem întipărite în noi de
simţurile corpului ca pe nişte imagini, ci chiar şi noţiunile acestor sentimente.
Aceste noţiuni nu le‐am primit prin nici una din porţile trupului 69
nostru, ci fie spiritul le‐a încredinţat memoriei după ce a trăit el însuşi
respectivele sentimente, fie memoria însăşi le‐a reţinut, chiar dacă nu i
le‐a încredinţat spiritul.