Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 461
recunoscut şi am spus: „Da, aşa este, este adevărat.“ S‐a întâmplat aşa
fiindcă lucrurile erau deja în memoria mea, numai că retrase şi împinse
în nişte unghere atât de ascunse, încât probabil că nu le‐aş fi putut gândi
niciodată dacă nu ar fi fost scoase la lumină prin îndemnul spre amintire 55 ,
cuprins în lecţiile primite.
capitolul al xi‐lea
Memoria ca punct de sprijin în efortul
de căutare a lui Dumnezeu
18
Prin urmare, din această prezentare rezultă că a învăţa asemenea lucruri
ale căror imagini nu le culegem cu ajutorul simţurilor, dar pe care le
discernem ca atare, înlăuntrul nostru, fără ajutorul imaginilor şi aşa cum
sunt ele în realitate nu înseamnă altceva decât un proces de gândire prin
care sunt strânse laolaltă fragmentele risipite şi neorganizate, pe care memoria,
totuşi, le conţinea; şi mai înseamnă că, reflectând asupra lor, le
obligăm să stea mereu la îndemâna noastră în aceeaşi memorie în care se
ascundeau mai înainte, împrăştiate şi părăsite, şi să se prezinte cu uşurinţă
la orice chemare, deja familiară, a spiritului.
Memoria mea poartă în ea un mare număr de asemenea noţiuni, pe care
deja le‐am descoperit şi care, cum spuneam, îmi stau, ca să zic aşa, la îndemână;
asta înţeleg eu când spun că le‐am învăţat şi că le ştiu. Dacă încetez
să le rechem din memorie, fie şi pentru scurte răstimpuri, ele se cufundă
înapoi în uitare şi se risipesc în ungherele cele mai ascunse, aşa încât gândirea
trebuie să le regăsească din nou, ca şi cum ar fi noi, să le scoată iarăşi
la lumină – căci nu există alt loc în care ele să se poată ascundă – şi să le
adune încă o dată la un loc, pentru a putea fi cunoscute. Este ca şi cum
aceste noţiuni ar trebui să fie adunate la un loc după un fel de împrăştiere.
De aici vine şi cuvântul cogitare, „a gândi“; căci cogitare, „a gândi“, vine de
la cogo, „a aduna“, la fel cum agito, „a pune în mişcare“, „a agita“, vine de
la ago, „a mişca; a face“, iar factito, „a face ceva în mod obişnuit; a practica“
vine de la facio, „a face“ 56 . Trebuie spus totuşi că spiritul şi‐a revendicat în
mod justificat şi doar pentru propria sa folosinţă cuvântul cogitare, „a gândi“,
de vreme ce doar în spirit, şi nu doar altundeva se petrece această „culegere“
(colligitur), adică „adunare“ (cogitur) a noţiunilor 57 .