Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 457
nu o poate cuprinde? Cumva în afara lui, şi nu în el însuşi? Cum se poate
totuşi să nu cuprindă o parte din sine? Aceste gânduri îmi trezeau o mare
mirare şi mă simţeam copleşit de uimire.
Oamenii 47 merg să admire înălţimile munţilor, uriaşele talazuri ale mării,
largile albii ale fluviilor, marginile necuprinse ale Oceanului sau crugurile
stelelor şi nu se mai bagă în seamă pe ei înşişi. Nu li se pare lucru de
mirare că, în timp ce vorbeam despre aceste minunăţii, eu nu le vedeam
cu propriii mei ochi; şi totuşi, nu aş fi vorbit despre ele dacă munţii, talazurile,
fluviile şi stelele, pe care le‐am văzut cândva chiar eu, şi Oceanul,
despre care i‐am auzit pe alţii vorbind, dacă toate acestea nu le‐aş fi contemplat
înlăuntrul meu, în memoria mea, în spaţii tot atât de largi ca şi
cum le‐aş fi văzut aievea, în lumea din afara mea. Şi totuşi, nu le‐am
sorbit în mine cu privirea atunci când le‐am văzut cu ochii mei şi nu ele
însele se află în mine, ci doar imaginile lor; despre fiecare ştiu însă prin
ce simţ al corpului şi‐a întipărit imaginea în mine.
capitolul al ix‐lea
Despre memoria lucrurilor trecute
16
Dar nu doar astfel de imagini poartă memoria mea în imensa ei cuprindere.
Se mai află acolo şi toate elementele ştiinţelor liberale 48 , acelea pe
care nu le‐am uitat încă, depozitate separat, într‐un loc lăuntric, deşi nu
este vorba despre un loc propriu‐zis; aceste cunoştinţe pe care le port în
mine nu sunt nişte imagini, ci sunt lucrurile însele 49 . Căci ce înseamnă
gramatica, ce înseamnă priceperea de a dezbate o problemă, câte feluri
de întrebări există 50 , toate aceste cunoştinţe rămân în memoria mea, dar
nu ca şi cum aş fi lăsat afară lucrul ca atare, păstrând doar imaginea lui,
sau ca şi cum lucrul respectiv ar fi răsunat în auzul meu şi apoi ar fi dispărut.
Nu, nu este asemenea unui sunet care se întipăreşte în memorie
cu ajutorul urechilor, lăsând o urmă prin care poate fi rechemat, ca şi
cum ar răsuna în continuare după ce el deja nu mai răsună; nu este nici
asemenea unei miasme care, în timp ce trece şi se risipeşte în aer, afectează
simţul mirosului şi transmite astfel memoriei o imagine a sa pe care o
rechemăm cu ajutorul amintirii; nu, nu este asemănătoare nici cu o hrană
care, fireşte, îşi pierde gustul în stomac, dar se poate spune că îşi păstrează