Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 449
10
unul în exterior, iar celălalt în interior. Pe care din aceste două părţi ale
fiinţei mele ar fi trebuit să o rog să mă ajute să‐l găsesc pe Dumnezeul meu,
pe care îl căutasem deja cu trupul meu, de la pământ şi până la cer, până
acolo unde am putut să trimit ca vestitori razele ochilor mei? Mai bună
este partea lăuntrică din mine. Căci ei i‐au prezentat solia mesagerii trupului
meu, ca unui înainte‐stătător şi judecător, aducându‐i răspunsurile
din partea cerului, a pământului şi a tuturor fiinţelor care se află în ele, şi
care spun: „Nu noi suntem Dumnezeu“ şi „El ne‐a făcut şi pe noi“. Omul
lăuntric a aflat aceste lucruri bizuindu‐se pe omul exterior; eu, omul lăuntric
34 , am cunoscut aceste lucruri, eu, eu, sufletul, le‐am cunoscut cu ajutorul
simţurilor corpului meu. Am întrebat uriaşa alcătuire a universului
cu privire la Dumnezeul meu şi mi‐a răspuns: „Nu sunt eu Dumnezeu.
Dumnezeu este cel care m‐a făcut!“
Oare nu tuturor celor care au simţurile în bună stare li se arată deopotrivă
această frumuseţe a lumii 35 ? Atunci de ce nu le vorbeşte ea tuturor în aceeaşi
limbă? Animalele – atât cele mici, cât şi cele mari – o văd, dar nu sunt în stare
să‐i pună întrebări; căci nu se află în ele, ca să îndrume simţurile purtătoare
de mesaj, raţiunea, asemenea unui judecător. Oamenii pot însă să pună întrebări
pentru ca cele nevăzute ale lui Dumnezeu să poată fi văzute cu înţelegerea,
cu ajutorul a ceea ce el a creat 36 ; numai că din prea mare iubire
pentru lucrurile create ei le devin robi, iar robii nu pot fi judecători 37 . Lucrurile
create nu dau răspunsuri decât oamenilor care le întreabă, ştiind să le judece;
ele nu‐şi schimbă vorbirea, adică înfăţişarea lor frumoasă, dacă cineva doar
le priveşte, iar altcineva le şi priveşte, le şi pune întrebări, căci, dacă ai face aşa,
ar avea o aparenţă diferită în fiecare caz; nu, aparenţa lor rămâne aceeaşi
pentru fiecare, doar că pentru cel care doar le priveşte lucrurile rămân mute,
iar pentru cel care le şi întreabă, ele vorbesc; sau, mai bine zis, ele vorbesc
tuturor, însă mesajul lor nu îl înţeleg decât aceia care compară acest glas
primit din afară cu adevărul care se află înlăuntrul lor. Adevărul îmi spune:
„Dumnezeul tău nu este nici cerul, nici pământul şi nici orice alt corp.“ Acest
lucru îl spune firea lor; căci pentru oricine este în stare să vadă e limpede că
această mare alcătuire a universului este mai mică într‐o parte a ei decât în
întregimea sa 38 . Ştiu deja, şi îţi spun, suflete al meu, că tu eşti partea mai bună
din mine, fiindcă tu însufleţeşti alcătuirea corporală de care eşti legat, dându‐i
viaţa pe care nici un corp nu o poate oferi altui corp. Dumnezeul tău este însă
pentru tine încă şi mai mult, căci el este viaţa vieţii tale.