Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 443
6
este folosul, Doamne, Dumnezeul meu, dacă mulţi îţi aduc mulţumire
pentru noi 14 şi mulţi sunt cei care te roagă pentru noi. Fie ca sufletul
fraţilor mei să iubească în mine ceea ce ei ştiu din învăţătura ta că trebuie
iubit şi să deplângă în mine ceea ce tu ne înveţi că trebuie deplâns.
Nu mă aştept la un asemenea comportament decât de la un suflet de frate,
nu de la unul străin, nu de la sufletul fiilor străini, a căror gură rosteşte
deşertăciuni şi a căror dreaptă este o dreaptă a nedreptăţii 15 . Adevăraţii mei
fraţi sunt aceia care se bucură pentru mine când mă pot aproba şi se întristează
pentru mine când trebuie să mă dezaprobe; ei sunt fraţi adevăraţi
deoarece, fie că mă aprobă, fie că mă dezaprobă, mă iubesc întotdeauna.
Unor astfel de oameni mă voi dezvălui eu; să respire uşuraţi pentru părţile
mele bune, să se întristeze pentru cele rele. Părţile mele bune sunt făurite
de tine şi sunt daruri ale tale, pe când cele rele sunt din vina mea şi sunt
pedepsele pe care tu mi le trimiţi. Să respire uşuraţi pentru cele bune şi
să suspine pentru cele rele, iar din inimile lor de fraţi, ca din nişte cădelniţe
cu tămâie, să se înalţe către privirile tale cântări şi strigăte de jale.
Iar tu, Doamne, încântat de mireasma care urcă spre sfântul tău templu,
îndură‐te de mine potrivit cu marea ta îndurare 16 , întru numele tău! Şi
fiindcă tu nu părăseşti niciodată ceea ce ai început, desăvârşeşte ceea ce
în mine este încă nedesăvârşit.
Acesta este folosul mărturisirilor mele, dacă voi arăta nu atât cum am fost,
ci cum sunt acum 17 . Îmi voi spune mărturisirile nu numai înaintea ta, cu o
tainică bucurie cutremurătoare şi cu o tainică mâhnire plină de speranţă 18 ,
ci şi în auzul fiilor credincioşi ai oamenilor, al celor care împărtăşesc bucuria
mea şi sunt părtaşi la condiţia mea de muritor, concetăţeni ai mei şi călători
împreună cu mine 19 , însoţindu‐mă pe calea mea şi păşind fie înaintea mea,
fie în urma mea. Aceştia sunt robii tăi, fraţi ai mei, pe care i‐ai dorit să‐ţi fie
fii, iar mie stăpâni, şi pe care mi‐ai poruncit să‐i slujesc dacă vreau să trăiesc
cu tine şi întru tine 20 . Această poruncă a ta nu ar fi fost îndeajuns dacă mi‐ar
fi fost transmisă doar prin cuvinte şi dacă nu mi‐ar fi arătat calea Cuvântul
tău, prin propriile sale fapte. Şi eu îmi fac datoria 21 prin fapte şi prin cuvinte,
îmi fac datoria sub ocrotirea aripilor tale, căci prea mare ar fi primejdia dacă
sufletul nu mi s‐ar adăposti sub aripile tale şi dacă slăbiciunea mea nu ţi‐ar
fi cunoscută. Eu nu sunt decât un copil, însă Părintele meu trăieşte veşnic
şi îmi este un ocrotitor mereu alături de mine. Căci unul şi acelaşi este cel
care mi‐a dat viaţă şi care mă ocroteşte, iar pentru mine tu singur eşti binele