Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – X 441
4
Şi totuşi, lămureşte‐mă ce folos am eu din toate acestea, tu, care eşti
medicul meu lăuntric 13 ! Mărturisirile păcatelor mele trecute, pe care mi
le‐ai iertat şi le‐ai acoperit cu vălul uitării, ca să‐mi găsesc în tine fericirea,
preschimbându‐mi sufletul prin credinţa în tine şi prin taina ta, vor tulbura
inima celor care le vor citi sau le vor asculta, aşa încât ei să nu mai
adoarmă în deznădejde şi să nu mai spună: „Nu pot!“ Dimpotrivă, le va
trezi inima la iubirea pentru îndurarea ta, la dulceaţa Harului tău, prin
care fiecare dintre noi, oricât de slab ar fi, devine puternic, căpătând
conştiinţa propriei slăbiciuni! Şi celor buni le va face plăcere să asculte
despre păcatele trecute ale unor oameni care deja s‐au vindecat de ele; ei
se vor bucura nu pentru că acele păcate sunt rele, ci pentru că ceea ce a
fost rău nu mai există.
Cu ce folos, Doamne al meu, tu, către care zilnic se mărturiseşte conştiinţa
mea, încredinţându‐se mai degrabă în speranţa îndurărilor tale decât în
propria nevinovăţie, cu ce folos, te întreb, mă mărturisesc înaintea privirilor
tale oamenilor, în această carte, arătându‐le nu doar ce am fost odinioară,
ci şi ce sunt acum? Folosul mărturisirii trecutului l‐am văzut şi l‐am amintit.
Mulţi oameni care mă cunosc, ca şi alţii care nu mă cunosc, dar au
auzit vorbindu‐se despre mine sau au citit cărţile mele doresc să afle ce sunt
eu în acest moment când îmi scriu Confesiunile; însă urechea lor nu este
aşezată lângă inima mea, acolo unde eu sunt cu adevărat eu însumi. Aşadar,
ei voiesc să mă audă mărturisind ce sunt eu înlăuntrul meu, acolo unde ei
nu pot pătrunde nici cu privirea, nici cu auzul, nici cu mintea lor. Vor să
mă audă, gata să mă creadă; cum vor putea fi însă siguri că m‐au cunoscut?
Iubirea, care‐i face buni, este aceea care le spune că nu mint atunci când
mă mărturisesc, da, iubirea din ei îi face să mă creadă.
capitolul al iv‐lea
Despre scopurile pentru care Augustin
scrie Confesiunile
5
Dar la ce folos se aşteaptă ei ascultându‐mă? Doresc ei oare să mi se alăture
în mulţumirile mele către tine atunci când vor fi aflat cât de mult m‐am
apropiat de tine prin Harul tău, sau să se roage pentru mine atunci când
vor fi auzit cât de mult mă apasă încă propria mea povară? Căci nu mic