Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IX 433
36
37
cufundarea în apa mântuirii. Iartă‐i‐le, Doamne, iartă‐i‐le, te implor, şi
nu intra cu ea la judecată 155 ! Fie ca mila să biruiască în faţa judecăţii 156 ,
deoarece cuvintele tale sunt adevărate şi ai făgăduit îndurare celor îndurători
157 . Căci dacă ei au fost îndurători, tu eşti acela care i‐ai făcut îndurători,
tu, care te‐ai îndurat de cine ai vrut să te înduri şi ai avut milă de
cine ai vrut să ai milă 158 .
Ai făcut deja, cred, ce te rog, Doamne, dar primeşte încă şi această ofrandă
a gurii mele! 159 în apropierea zilei când urma să fie dezlegată de lumea
aceasta, mama nu s‐a gândit să ceară ca trupul ei să fie înveşmântat în
haine bogate sau să fie îmbălsămat cu miresme scumpe, nu a dorit un
monument somptuos, nici nu s‐a îngrijit să‐şi aibă mormântul în patrie.
Nu acestea au fost ultimele dorinţe pe care mi le‐a lăsat. Nu a dorit
decât să ne aducem aminte de ea la altarul tău, pe care l‐a slujit zi de zi,
fără întrerupere 160 , ştiind că de la altarul tău ne va fi împărţită jertfa
sfântă 161 prin care a fost şters înscrisul care ne era potrivnic 162 şi prin care
a triumfat asupra vrăjmaşului nostru, care ţine socoteala greşelilor noastre
şi caută mereu să ne reproşeze ceva, negăsind în schimb nimic la acela
prin care noi suntem biruitori. Cine‐i va aduce înapoi sângele lui nevinovat?
Cine‐i va înapoia preţul cu care ne‐a cumpărat ca să ne smulgă
de la acest vrăjmaş? De această taină a răscumpărării noastre şi‐a legat
slujitoarea ta sufletul său, cu lanţurile credinţei. Fie ca nimeni să nu o
smulgă de sub ocrotirea ta! Între ea şi tine să nu se strecoare nici cu forţa,
nici cu vicleşuguri leul şi şarpele 163 . Şi ea nu va răspunde că nu are nici o
datorie de plătit, din teama de a nu fi convinsă şi câştigată de un acuzator
şiret, ci va răspunde că datoriile ei au fost răscumpărate de Acela 164
căruia nimeni nu‐i poate da înapoi preţul pe care l‐a plătit pentru noi
fără să fi avut vreo datorie.
Odihnească‐se în pace alături de bărbatul ei, care i‐a fost şi primul, şi
singurul soţ, pe care l‐a slujit cu acea răbdare care a dat roade 165 întru tine,
aşa încât până la urmă l‐a câştigat şi pe el de partea ta. Insuflă‐le, Doamne,
Dumnezeul meu, insuflă‐le gândul cel bun robilor tăi şi fraţilor mei, fiilor
tăi şi stăpânilor mei, pe care eu îi slujesc cu inima, cu glasul şi cu scrierile
mele, insuflă‐le tuturor gândul cel bun ca atunci când vor citi aceste pagini
să‐şi aducă aminte la altarul tău de Monica, roaba ta, de Patricius, care a
fost odinioară soţul ei 166 , de cei prin a căror carne m‐ai adus pe mine în
această viaţă – cum anume, nu ştiu 167 . Să‐şi aducă aminte cu un simţământ