Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IX 405
pământul îngheţat al Italiei, fapt care cere, într‐adevăr, o îndrăzneală neobişnuită.
L‐am luat cu noi pe tânărul Adeodatus, copil născut din carnea
mea, fruct al păcatului meu. Tu îl înzestraseşi cu multe daruri. La cei abia
cincisprezece ani ai lui, el îi întrecea în inteligenţă pe mulţi bărbaţi serioşi
şi învăţaţi 85 . Recunosc în el darurile tale, Doamne, Dumnezeul meu,
Creatorul tuturor lucrurilor, tu, care eşti atât de puternic şi care poţi să
redai o faţă frumoasă urâţeniilor noastre 86 ; căci în acest copil nimic nu‐mi
aparţinea, în afară de păcat. Dacă a fost crescut de noi în învăţătura ta, tu
şi nimeni altcineva ne‐ai inspirat. De aceea, recunosc în el darurile tale.
Există o carte a mea intitulată Despre Învăţător 87 ; acolo Adeodatus discută
cu mine. Tu ştii, Doamne, că toate gândurile pe care eu le însemnez ca
din partea interlocutorului meu îi aparţin chiar lui, cu toate că avea doar
şaisprezece ani. Ştiu din propria experienţă că avea calităţi încă şi mai
uimitoare. Inteligenţa lui îmi inspira un fel de teamă. Şi cine altul decât
tine ar fi putut fi făuritorul unor astfel de minuni?
Tu ai întrerupt repede viaţa lui pe această lume şi îmi amintesc de el mai
împăcat, neavând a mă mai teme de ceva cu privire la copilăria şi la adolescenţa
lui, ca şi la toate slăbiciunile sale omeneşti.
Ni l‐am asociat ca părtaş egal cu noi 88 întru Harul tău, gândind să‐l creştem
în învăţătura ta; am primit botezul, iar neliniştea vieţii din trecut s‐a
depărtat de la noi 89 .
Nu mă mai săturam în acele zile de uimitoarea dulceaţă pe care o simţeam
contemplând profunzimea planurilor tale cu privire la mântuirea neamului
omenesc. Câte lacrimi am vărsat ascultând, cuprins de o puternică
emoţie, psalmii şi cântările înălţate către tine, care răsunau cu gingăşie în
Biserica ta 90 . Acele sunete picurau în urechile mele, strecurând adevărul
în inima mea, şi o trăire plină de smerenie clocotea în mine. Lacrimile
îmi curgeau, dar erau lacrimi de bucurie.
capitolul al vii‐lea
Despre începuturile muzicii religioase
în Biserica Occidentală
15
Nu de multă vreme, Biserica din Milan introdusese acest obicei plin de
mângâiere şi de întremare sufletească de a cânta laolaltă, prin care inimile