Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IX 397
8
9
umilind munţii şi dealurile gândurilor mele, cum ai îndreptat căile mele
întortocheate şi ai îndulcit asprimile mele, în ce chip l‐ai supus pe Alypius,
fratele meu de inimă, numelui Singurului tău Născut, Domnului şi
Mântuitorului nostru Isus Hristos 42 , nume socotit de el până atunci nedemn
de a fi inclus în scrierile noastre 43 . Îi plăcea mai mult să respire
mireasma cedrilor şcolilor păgâne, pe care Domnul i‐a doborât deja 44 ,
decât pe cea a ierburilor vindecătoare ale Bisericii, care ne apără de şerpi.
Câte strigăte nu am înălţat către tine, Dumnezeul meu, când am citit Psalmii
lui David, aceste cântări de credinţă, aceste glasuri ale evlaviei în care nu‐şi
poate găsi locul un spirit trufaş! Încă începător în iubirea ta autentică, petreceam
în tihnă vremea la ţară, alături de Alypius, care era catehumen, ca
şi mine, având‐o împreună cu noi pe mama, femeie doar la înfăţişare, însă
asemenea unui bărbat prin credinţă, cu siguranţa pe care i‐o dădea vârsta,
cu gingăşia ei de mamă şi cu evlavia ei creştină. Da, câte strigăte nu înălţam
către tine citind acei psalmi, cum mă înflăcăram prin ei de iubire pentru tine
şi cum eram mistuit de dorinţa de a‐i recita, dacă ar fi fost cu putinţă, către
întregul pământ, ca să înfrunt înfumurarea neamului omenesc! Ei sunt cântaţi
însă în întreaga lume şi nu este nimeni care să se ascundă de căldura ta 45 .
Cât de aprigă şi de ascuţită era dureroasa mea pornire împotriva maniheilor!
Şi totuşi, ea se transforma în milă faţă de ei, pentru faptul că nu cunoşteau
tainele şi leacurile noastre şi pentru faptul că erau cuprinşi de o furie nebunească
împotriva unui leac ce ar fi putut să‐i însănătoşească 46 . Aş fi vrut ca
ei să se afle undeva, prin preajma mea, fără ca eu să o ştiu, să privească faţa
mea şi să asculte cuvintele mele în momentul în care, cu liniştea sufletească
de atunci, citeam Psalmul al patrulea, şi să priceapă cât de mult mă emoţiona
acest psalm: Dumnezeule al dreptăţii mele, ascultă‐mă când te strig! Eram la
strâmtoare şi m-ai scos la larg. Îndură‐te de mine, Doamne, şi ascultă rugăciunea
mea 47 . Aş vrea ca ei să mă asculte fără ca eu să‐mi dau seama, să mă asculte
aşa, pentru ca ei să nu creadă cumva că acele cuvinte ale mele, pe care
le‐am împletit cu Psalmii, le erau adresate lor; căci, este adevărat, nu aş fi
rostit acele cuvinte sau, dacă le‐aş fi rostit, nu le‐aş fi rostit în acel mod, dacă
aş fi simţit că sunt ascultat; pe de altă parte, chiar dacă aş fi vorbit astfel, ei 48
nu ar fi înţeles cuvintele mele aşa cum mi le spuneam mie însumi, pentru
mine, înaintea ta, prin simţirea intimă a sufletului meu.
M‐am cutremurat de teamă şi, în acelaşi timp, m‐am înflăcărat de speranţă
şi de bucurie întru îndurarea ta 49 , Părinte. Toate aceste sentimente