Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IX 391
4
spunând că în felul acesta am dorit să capăt faimă. La ce mi‐ar fi folosit
deci să îmi implic sufletul în discuţii şi controverse, şi să las ca bunul meu
să fie defăimat 19 ?
Mai mult decât atât, în cursul acelei veri, din cauza muncii excesive ca
magistru, m‐am îmbolnăvit de plămâni 20 ; îmi trăgeam cu greu răsuflarea,
iar suferinţa se manifesta prin dureri în piept, care mă împiedicau să
vorbesc foarte clar şi mai multă vreme. Am fost mai întâi îngrijorat, fiindcă
mă vedeam silit să‐mi părăsesc, aproape de nevoie, obligaţiile de
magistru, sau cel puţin să le întrerup o vreme, dacă aveam în vedere să
mă vindec şi să‐mi recapăt puterile. Însă, când în mine s‐a născut şi s‐a
întărit voinţa deplină de a mă opri şi de a vedea că tu eşti Domnul 21 – tu
cunoşti aceasta, Dumnezeul meu, am început să mă bucur că mi s‐a ivit
la îndemână o scuză nemincinoasă, prin care să împac nemulţumirea oamenilor
care, de dragul copiilor lor, nu m‐ar fi voit niciodată liber.
Aşadar, plin de o astfel de bucurie, înduram cu răbdare răstimpul care
trebuia să se scurgă – mă întreb dacă mai erau cumva vreo douăzeci de zile
până la vacanţă; înduram însă cu greu aşteptarea, căci mă părăsise pofta de
câştig care mă ajuta de obicei să suport sarcinile profesoratului; aş fi rămas
doborât sub povară, dacă răbdarea nu ar fi luat locul poftei de câştig.
Poate că vreunul din robii tăi, dintre fraţii mei de credinţă, ar fi ispitit să
spună că am păcătuit atunci când am hotărât să rămân în scaunul minciunii
22 fie şi măcar o oră din momentul în care inima mea a fost plină
de dorinţa de a te sluji. Nu comentez acest aspect. Însă tu, Doamne
prea‐îndurătorule, oare nu mi‐ai iertat şi nu mi‐ai şters în apa sfântă a
botezului şi acest păcat, laolaltă cu celelalte groaznice şi ucigătoare ticăloşii
ale mele?
capitolul al iii‐lea
Verecundus îşi oferă casa de la Cassiciacum
drept loc de retragere pentru Augustin şi prietenii lui
5
Verecundus era frământat de nelinişte tocmai din cauza bucuriei noastre;
căci, datorită strânselor legături care îl înlănţuiau 23 , el se vedea îndepărtat
din comunitatea noastră 24 . Încă nu era creştin, însă soţia lui era credincioasă,
şi tocmai ea era piedica spre drumul pe care porniserăm noi; el