Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VIII 375
24
spre teatru. Maniheii îşi închipuie că doar voinţa prin care se ajunge la ei
poate fi bună. Dar cum adică? Să presupunem că unul dintre ai noştri stă
la îndoială şi oscilează între două voinţe potrivnice, neputându‐se hotărî
dacă să meargă la teatru sau la biserica noastră. Oare în acest caz maniheii
nu ar fi în mare încurcătură, neştiind ce să răspundă? Căci atunci ar trebui
fie să recunoască – ceea ce nu vor cu nici un chip – că o viaţă bună este
aceea care îndrumă spre Biserica noastră, precum atunci când se strâng
aici cei care aparţin Bisericii şi sunt iniţiaţi în tainele ei, fie să considere că
într‐unul şi acelaşi om se înfruntă două naturi rele şi două spirite rele.
Gândind aşa, vor vădi ca neadevărată afirmaţia lor obişnuită cum că există
doar o natură bună şi una rea sau vor fi siliţi să recunoască adevărul şi nu
vor mai tăgădui că atunci când chibzuim nehotărâţi asupra unui lucru
avem un singur suflet, frământat între două voinţe diferite.
Aşadar, să nu mai dăm credit afirmaţiilor lor că atunci când într‐un singur
om se înfruntă două voinţe avem de‐a face cu o luptă între două spirite
contrare, unul bun şi unul rău, alcătuite din două substanţe contrare şi
guvernate de două principii contrare. Căci tu, care eşti Dumnezeu cu
adevărat 103 , îi dezminţi, le zdrobeşti argumentele şi îi pui la grea încercare.
Să presupunem că ambele voinţe sunt rele. De exemplu, cineva stă la
îndoială dacă să ucidă un om cu ajutorul otrăvii sau al pumnalului, dacă
să deposedeze pe altcineva de o parte sau de alta a averii, neputând să şi
le însuşească pe amândouă, dacă să‐şi cheltuiască banii cumpărându‐şi
plăcerile desfrâului sau să şi‐i economisească cu mare zgârcenie, dacă să
meargă la circ sau la teatru când amândouă au spectacole în aceeaşi zi. În
acest ultim caz, aş mai putea adăuga un al treilea motiv de îndoială: omul
respectiv ar putea să jefuiască o casă străină, dacă i s‐ar ivi prilejul; ba încă
sc poate imagina şi un al patrulea motiv de ezitare, şi anume dacă ar
apărea ispita de a comite un adulter şi ar avea putinţa să o facă. Toate
aceste posibilităţi i se înfăţişează în acelaşi moment şi i se par deopotrivă
de ispititoare, fără a putea fi însă realizate simultan. Sufletul omului este
sfâşiat între patru voinţe care nu se pot împăca, poate chiar mai multe,
căci sunt atâtea lucruri pe care un om ar fi ispitit să le facă. Şi totuşi,
maniheii nu îndrăznesc să vorbească, de regulă, despre un număr atât de
mare de substanţe diferite.
La fel se întâmplă şi cu voinţele cele bune. I‐aş întreba pe manihei dacă
este bine să găseşti desfătare în citirea Sfântului Apostol 104 , în bucuria