Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VIII 361
Şi la Milan, în afara zidurilor cetăţii, există o mănăstire plină de fraţi buni,
sub îndrumarea lui Ambrozie, dar noi nu o cunoşteam. Ponticianus continua
să vorbească, şi noi îl ascultam în tăcere şi cu luare‐aminte. În cele
din urmă, a ajuns să ne povestească cum odată – nu‐mi amintesc exact
când, dar era la Trevi 77 – el ieşise să se plimbe, împreună cu alţi trei camarazi
ai săi, prin grădinile de pe lângă zidurile cetăţii, într‐o oră a după‐amiezii
când împăratul urmărea jocurile de la circ. La un moment dat,
din întâmplare, ei s‐au despărţit în două grupuri, Ponticianus împreună
cu unul dintre ei mergând în faţă, iar ceilalţi doi venind împreună din
urmă. Rătăcindu‐se, al doilea grup a nimerit într‐o casă unde lăcrimau
câţiva slujitori ai tăi, oameni săraci cu duhul, dintre cei cărora le aparţine
împărăţia cerurilor 78 . Acolo, cei doi prieteni au descoperit un codice în
care se afla scrisă viaţa lui Antonie. Unul din cei doi prieteni a început să
o citească şi a fost atât de impresionat şi de tulburat, încât, pe măsură ce
citea, în mintea lui a încolţit gândul să îmbrăţişeze şi el un astfel de mod
de viaţă şi, părăsind serviciul public – căci amândoi erau funcţionari
dintre cei numiţi „prieteni“ ai împăratului 79 –, să se pună în slujba ta.
Atunci, cuprins dintr‐odată de un fel de iubire sfântă şi de o ruşine cumpătată,
mâniindu‐se împotriva lui însuşi, a privit către prietenul său şi i‐a
spus: „Spune‐mi, te rog, unde dorim noi să ajungem cu preţul tuturor
acestor chinuri ale noastre? Ce căutăm? În ce scop rămânem noi în serviciul
public? Putem noi avea la palat o speranţă mai mare decât aceea de
a deveni prieteni ai împăratului? Chiar şi o asemenea înaltă poziţie, nu‐i
ea oare atât de nesigură şi de plină de primejdii? Şi prin câte primejdii ar
trebui să trecem ca să ajungem la o primejdie încă şi mai mare! Apoi cât
mai trebuie să aşteptăm până să ajungem acolo? În schimb, prieten al lui
Dumnezeu pot să devin, dacă aş vrea, chiar acum pe loc.“
După ce a spus aceste cuvinte, frământat de chinurile naşterii unei vieţi
noi, şi‐a îndreptat din nou privirile spre carte şi a continuat să citească.
Înlăuntrul său, acolo unde numai tu poţi vedea, s‐a petrecut o mare
schimbare. Gândirea lui s‐a desfăcut de patimile lumii acesteia, după cum
s‐a văzut imediat după aceea. În vreme ce încă citea şi sufletul îi oscila
încolo şi încoace, a scos în cele din urmă un geamăt când a întrezărit
calea cea bună şi s‐a hotărât să o urmeze; devenit deja al tău, i‐a spus
prietenului său: „De acum eu m‐am rupt de toate ambiţiile noastre trecute
şi am hotărât să‐l slujesc pe Dumnezeu; voi purcede la aceasta chiar