Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VIII 355
11
12
dori să mă bucur de tine, Dumnezeule, tu, singura bucurie sigură, nu era
încă destul de puternică încât să o învingă pe cea veche, întărită deja de
trecerea timpului. Şi astfel, două voinţe, una veche, cealaltă nouă, prima
trufaşă, ceastălaltă spirituală, se înfruntau între ele şi, sfâşiindu‐se una pe
alta, îmi nimiceau sufletul.
Înţelegeam astfel din propria experienţă ceea ce citisem, şi anume că
trupul pofteşte împotriva spiritului, iar spiritul, împotriva trupului 58 . În
această înfruntare mă situam în acelaşi timp şi de o parte, şi de cealaltă,
şi totuşi eram mai apropiat de ceea ce încuviinţam în mine decât de acea
parte din mine pe care o dezaprobam. Sinele meu adevărat deja nu se mai
afla apropiat de partea pe care o dezaprobam în mine, deoarece, în mare
măsură, eram dispus mai degrabă ca, împotriva voinţei mele, să îndur răul
decât să‐l săvârşesc în mod voit 59 . Şi totuşi, obişnuinţa a devenit din vina
mea un duşman înverşunat împotriva mea, fiindcă prin propria mea voinţă
ajunsesem în starea în care nu mai doream să întârzii. Cine ar putea
să se plângă cu îndreptăţire atâta vreme cât pedeapsa care urmează păcatului
este dreaptă 60 ? Nu mai puteam invoca vechea scuză prin care obişnuiam
altădată să‐mi justific în propriii ochi faptul că dacă nu renunţam
încă la lumea pământească pentru a te sluji pe tine era din cauză că înţelegerea
adevărului îmi era nesigură; nu, ea era deja sigură pentru mine.
Eu însă, legat încă de ţărână, refuzam încă să intru în slujba ta şi mă temeam
să mă desfac de toate piedicile din jurul meu tot atât de mult cât
ar fi trebuit să mă tem să mă las împresurat de ele.
Astfel, aşa cum se întâmplă uneori când dormim, mă simţeam apăsat
într‐un chip plăcut de povara veacului; gândurile pe care le înălţam către
tine erau asemenea sforţărilor celor care doresc să se trezească din somn,
dar care, doborâţi de o adâncă toropeală, se scufundă din nou în somn.
Nimeni însă nu vrea să doarmă pentru totdeauna şi toată lumea este de
acord pe bună dreptate că este preferabil să fii treaz. Şi totuşi, de cele mai
multe ori, atunci când amorţeala îi îngreunează membrele, omul amână
clipa întreruperii somnului şi se lasă în continuare cuprins de plăcerea de
a lâncezi, cu toate că nu ar mai vrea să doarmă şi a sosit deja ora deşteptării.
Tot astfel şi eu eram absolut sigur că ar fi mai bine să mă dăruiesc
iubirii tale, în loc să cedez în faţa patimii mele; dar, în vreme ce iubirea
ta îmi aducea bucurie şi mă cucerea, patima mea îmi făcea plăcere şi mă
ţinea înlănţuit 61 . Nu aveam un răspuns potrivit să‐ţi dau atunci când îmi