Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VIII 353
Sergius Paulas, l‐a condus pe acesta sub blândul jug al Hristosului tău,
prefăcându‐l într‐un umil supus al marelui împărat 51 . Mult mai mare este
victoria împotriva duşmanului nostru când e vorba despre cineva pe care
demonul îl ţine mai strâns în stăpânire şi de care depind mai mulţi oameni;
cel rău are o stăpânire mai durabilă asupra celor sus‐puşi, datorită
orgoliului rangului lor, şi prin aceştia stăpâneşte un mare număr de oameni,
datorită prestigiului şi autorităţii lor în această lume 52 . Aşadar, cu
cât fiii tăi se gândeau cu mai multă mulţumire la inima lui Victorinus, care
fusese odinioară o cetate de necucerit a diavolului, sau la limba lui, pe care
diavolul o folosise ca pe o armă ascuţită şi de temut ca să distrugă multe
suflete, cu atât au avut ei să se bucure mai din plin văzând că împăratul
nostru l‐a legat pe cel puternic 53 . Ei au văzut cum vasele sale, răpite de la
cel rău, au fost curăţite şi pregătite spre slava ta şi au devenit vase de bună
folosinţă Domnului, potrivite pentru tot lucrul bun 54 .
capitolul al v‐lea
Voinţa răului şi voinţa binelui
10
După ce slujitorul tău Simplicianus mi‐a povestit toate aceste lucruri
despre Victorinus, m‐a cuprins dorinţa fierbinte de a‐l imita; acesta şi
fusese gândul lui Simplicianus. După aceea, a adăugat faptul că în timpul
împăratului Iulian 55 a fost dată o lege prin care li se interzicea creştinilor
să predea literatura şi arta oratorică. Atunci, Victorinus s‐a supus în faţa
legii şi a preferat să părăsească şcoala sa de pălăvrăgeală decât să părăsească
Cuvântul tău, prin care faci pline de elocinţă limbile copiilor 56 . Prin această
hotărâre, el mi s‐a părut mai degrabă norocos decât îndrăzneţ, căci a găsit
astfel prilejul să ţi se dedice în întregime. Eu tânjeam să fac acelaşi lucru,
dar eram înlănţuit nu de fiare impuse de alţii, ci de propria mea voinţă, mai
neînduplecată decât fierul. Duşmanul ţinea în puterea lui voinţa mea şi
făurise dintr‐însa un lanţ în care mă încătuşase. Căci dintr‐o voinţă perversă
se naşte pofta, iar când ajungi subjugat de poftă se naşte obişnuinţa, iar
când nu te mai poţi împotrivi obişnuinţei apare nevoia 57 .
Prin îmbinarea acestor două verigi – de aceea am şi vorbit mai înainte de
un lanţ – eram ţinut strâns ferecat într‐o aspră robie. Iar voinţa cea nouă,
care începuse să crească în mine, de a te sluji fără nici o răsplată şi de a