Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VIII 349
7
8
Ce se petrece, aşadar, în suflet atunci când el se bucură mai mult de lucrurile
pe care, iubindu‐le, le găseşte sau le redobândeşte decât de cele
pe care le‐a avut întotdeauna cu sine? Dovedesc acest fapt atâtea lucruri
în jurul nostru şi totul este plin de mărturii care strigă: „Aşa este!“ Un
împărat victorios îşi serbează triumful, dar nu ar fi ajuns la victorie dacă
nu ar fi luptat, şi cu cât primejdia în luptă a fost mai mare, cu atât mai
mare este bucuria în triumf. Pe nişte marinari îi izbeşte o furtună şi îi
ameninţă naufragiul. Toţi pălesc la gândul morţii ce stă să vină 43 ; dar când
cerul şi marea se liniştesc toţi sar în sus de bucurie, pe măsura spaimei pe
care au trăit‐o. Cineva care ne este drag se îmbolnăveşte şi pulsul său ne
indică primejdia. Toţi cei care dorim să‐l vedem sănătos suferim alături
de el cu sufletul. La un moment dat, începe să se simtă bine şi începe să
meargă, deşi nu cu vioiciunea de odinioară; bucuria noastră este cu mult
mai mare acum decât înainte, când umbla sănătos şi plin de vigoare. Chiar
şi plăcerile obişnuite ale vieţii omeneşti le dobândim din necazuri, dar nu
din necazuri neaşteptate năpădindu‐ne împotriva dorinţei noastre, ci din
necazuri pe care ni le pregătim noi înşine în mod intenţionat. Plăcerea
de a mânca şi de a bea nu înseamnă nimic dacă nu am simţit mai înainte
neplăcerea de a fi flămând sau însetat. Beţivii mănâncă ceva mai sărat
pentru a‐şi produce un fel de sete arzătoare şi supărătoare, astfel încât,
stingând‐o cu băutură, să‐şi procure o plăcere şi mai mare. Există obiceiul
ca logodnicele deja făgăduite să nu fie încredinţate imediat bărbaţilor
lor, pentru ca, îndurând această amânare, bărbatul devenit soţ să nu
dispreţuiască un bun după care a suspinat 44 .
Astfel, atât într‐o bucurie ruşinoasă şi demnă de dispreţ, cât şi într‐una
îngăduită şi îndreptăţită, atât în prietenia cea mai sinceră şi mai plină de
curăţenie, cât şi în cazul tânărului care mort a fost şi a înviat, pierdut a fost
şi a fost regăsit 45 , peste tot vedem cum bucuria este cu atât mai mare, cu
cât suferinţa care o precedă este mai mare.
De ce se întâmplă aşa, Doamne, Dumnezeul meu, de vreme ce tu însuţi
eşti pentru tine o veşnică Bucurie şi de vreme ce eşti înconjurat de nişte
creaturi care îşi găsesc în tine bucuria? Cum se face că, în această lume a
lucrurilor pe care le cunoaştem, scăderea şi înaintarea, înfruntările şi împăcările
îşi urmează mereu unele altora? Este oare aceasta măsura proprie
a creaţiei 46 şi datul pe care i l‐ai hărăzit atunci când, din înălţimile cerurilor
47 şi până în adâncurile pământului, de la începutul timpului şi până