Sfantul-Augustin_Confesiuni

34 Notă asupra ediției
de Pierre de Labriolle, savant care, în urma unei analize minuțioase, respinge
încercări mai recente de a recompune un text tip pe baza celui mai vechi
manuscris existent 26 .
Textul latinesc după care am realizat traducerea şi pe care îl reproducem
aici întocmai este deci cel din ediţia Labriolle, reputată a fi cea mai bună;
am păstrat, desigur, segmentarea frazelor și a para grafelor propusă de acest
editor. Cele câteva greșeli de tipar pe care le‐am identificat (aqua, în loc de,
greșit în text, atque – XII, xii, 15; sursum, în loc de, greșit în text, susum –
XIII, vii, 8 etc.) au fost corectate tacit. Punc tuația textului latinesc este, de
asemenea, cea propusă de Labriolle, cu toate conse cințele ei în planul sintactic
al traducerii. Am operat însă o serie de adaptări ortografice, aplicând
consecvent reguli generalizate în tradiția clasicistă românească: scrie rea cu
majusculă a teonimelor Deus și Dominus, orto grame precum irrisor în loc
de inrisor, immutabilis în loc de inmutabilis, colloquor în loc de conloquor,
illuminatio în loc de inluminatio, ubi în loc de vbi, dar voluntas în loc de
uoluntas, civitas în loc de ciuitas, servus în loc de seruus, veritas în loc de
ueritas, velle în loc de uelle etc. Prin această decizie, am avut în intenție să
fac textul accesibil unui număr cât mai mare de cititori mai tineri, familiarizați
cu regulile ortografice mai recente, dar care nu sunt la curent cu
avatarurile ortografiei latinești.
Traducerea într‐o limbă modernă a textelor Sfântului Augustin nu este
o operație ușoară: stilul Confesiunilor în special îl pune uneori pe interpret
în fața unor dificultăți majore. Când limpede și geometric în buna tradiție
a discursului filozofic latin, când obscur și eliptic precum în Vechiul Testament,
textul Confesiunilor este inegal, reclamând, pe de o parte, analiza
atentă a fiecărei fraze, pentru a‐i surprinde semnificația exactă, și, pe de altă
parte, atenția de a păstra coerența ansamblului. Problema‐cheie pentru
mine a fost aceea de a concilia în mod convenabil discursul augustinian în
particularismul său cu habitudinile de lectură ale omului modern. Un principiu
pe care mi l‐am impus și pe care l‐am urmat în mod consecvent poate
fi formulat astfel: a reproduce pe cât posibil toate nuanțele gândului augustinian
într‐o limbă română contemporană curentă, la egală distanță de
extrema arhaizantă și de cea neologistică. Din punct de vedere sintactic,
m‐am lăsat uneori „purtat“ de structura originalului, dar numai atunci când
rezultatul nu vio lenta sintaxa românească actuală. De asemenea, în privința
26. Op. cit., pp. XXV şi urm.