Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VII 323
capitolul al xiv‐lea
Mintea omenească nu trebuie să vadă nimic
nelalocul său în creaţia lui Dumnezeu
20
Sunt lipsiţi de o minte sănătoasă aceia cărora nu le place vreo parte din
creaţia ta, aşa cum eram lipsit eu în acea vreme, când nu‐mi plăceau atât
de multe lucruri dintre cele pe care le‐ai creat. Şi fiindcă sufletul meu nu
îndrăznea să găsească o lipsă oarecare în Dumnezeul meu, nu voia nici să
admită că vine de la tine ceva care nu‐i este lui pe plac. Din această cauză
s‐a rătăcit şi a căzut în teoria despre cele două substanţe 113 , nu îşi putea
găsi împăcarea şi afirma idei care îi erau străine. Întorcându‐se din această
greşeală, sufletul meu şi‐a făurit pentru sine un dumnezeu răspândit pretutindeni
în infinitatea tuturor spaţiilor 114 , şi‐a închipuit că acest dumnezeu
ai fi tu, l‐a aşezat în inima sa şi a devenit astfel din nou templul
unui idol respingător pentru tine. Din momentul în care, fără ca eu să o
ştiu, mi‐ai adus însă capul la pieptul tău şi mi‐ai închis ochii ca să nu vadă
închipuirile cele deşarte 115 , am început să aţipesc câte puţin şi nebunia mea
s‐a mai domolit. M‐am deşteptat apoi în braţele tale şi am văzut că eşti
nemărginit, dar nu în felul în care îmi imaginasem eu; această viziune a
mea nu purcedea dinspre trup 116 .
capitolul al xv‐lea
În creaturi se îmbină adevărul şi neadevărul
21
Am privit din nou celelalte lucruri şi am văzut 117 că toate îţi datorează ţie
fiinţa lor, că toate se mărginesc în tine, dar nu ca şi cum tu ai fi un spaţiu
care să le cuprinzi, ci în cu totul alt fel 118 ; căci tu le aduni pe toate în
adevărul tău, ca şi cum le‐ai ţine strâns în mâna ta, şi toate lucrurile sunt
adevărate în măsura în care ele fiinţează. Falsitatea nu apare decât atunci
când presupunem că există ceva ce nu are fiinţă 119 .
Am mai văzut că toate lucrurile se potrivesc nu doar spaţiilor 120 , ci şi timpurilor
în care ele există 121 şi că tu, care eşti singura Fiinţă veşnică, nu ţi‐ai început
lucrarea după nenumărate şiruri de veacuri 122 , deoarece toate şirurile
de veacuri, şi cele care s‐au scurs, şi cele care vor veni, nu s‐ar fi putut scurge
şi n‐ar putea veni dacă n‐ar fi lucrarea ta şi dacă n‐ai dăinui în veşnicie 123 .