Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VII 297
ceea ce este incoruptibil trebuie preferat faţă de ceea ce este supus stricăciunii,
am înţeles că în această direcţie trebuie să te caut şi să încep să mă
întreb unde se află răul, adică de unde vine această stricăciune, prin care
substanţa ta nu poate fi pângărită în nici un chip. Căci stricăciunea nu‐l
poate pângări în absolut nici un mod pe Dumnezeul nostru, nici printr‐un
act de voinţă, nici din necesitate, nici dintr‐o întâmplare neaşteptată.
Deoarece el este Dumnezeu, tot ceea ce voieşte pentru sine este bun şi el
însuşi este chiar Binele; a fi atins de stricăciune nu este însă un bine. Tu
nu poţi, Doamne, să fii constrâns la ceva împotriva voinţei tale; căci voinţa
ta nu este mai mare decât puterea ta. Aceasta ar fi mai mare doar dacă tu
însuţi ai fi mai mare decât tu însuţi, căci voinţa şi puterea lui Dumnezeu
sunt Dumnezeu însuşi. Şi‐apoi, există oare ceva care să ţi se poată întâmpla
pe neaşteptate ţie, care cunoşti totul? Nici o fiinţă nu există decât prin
singurul fapt că o cunoşti tu 26 . Dar ce nevoie avem de atâtea cuvinte ca să
dovedim că substanţa care este Dumnezeu nu este supusă stricăciunii,
deoarece, dacă ar fi aşa, atunci nu ar mai fi Dumnezeu?
capitolul al v‐lea
Din nou despre problema originii răului
7
Încercam deci să aflu de unde vine răul, dar cercetam în chip greşit şi nu
observam răul din chiar căutarea mea 27 . Îmi orânduiam înaintea privirilor
spiritului meu 28 întreaga creaţie, atât lucrurile pe care le puteam vedea,
pământul, marea, aerul, stelele, arborii sau vieţuitoarele muritoare, cât şi
ceea ce nu putem vedea din creaţie, precum bolta cerească 29 de deasupra
noastră, împreună cu toţi îngerii şi cu întreaga lume spirituală de acolo;
toate aceste fiinţe spirituale erau orânduite de imaginaţia mea fiecare la
locul său, ca şi cum ar fi fost corpuri. Întregul creaţiei tale mi‐l imaginam
ca pe o masă uriaşă alcătuită din diferite feluri de corpuri, dintre care
unele erau cu adevărat corpuri, iar pe altele, deşi erau spirituale, mi le
închipuiam ca fiind corporale. Mă gândeam la această masă ca la ceva
uriaş – mărimea sa, pe care nu puteam să o cunosc cu exactitate, mi‐o
imaginam după cum îmi venea la îndemână –, mărginit totuşi din toate
părţile. Pe tine, Doamne, mi te imaginam înconjurând şi pătrunzând
această masă de pretutindeni, dar rămânând totuşi nemărginit în toate