Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VII 293
dacă ar spune că eşti coruptibil, această afirmaţie se vădeşte a fi de la bun
început şi prin ea însăşi dezgustătoare.
Argumentul acesta ar fi, aşadar, îndeajuns împotriva acelor manihei pe care
ar fi trebuit să‐i smulg cu orice preţ din pieptul pe care mi‐l apăsau 18 , căci,
gândind şi vorbind despre tine în acest chip, ei nu aveau cum să iasă din
încurcătură fără să săvârşească un groaznic sacrilegiu al inimii şi al limbii.
capitolul al iii‐lea
Din nou despre problema răului. Care este
originea răului? În ce măsură este
omul responsabil? Despre liberul-arbitru
4
5
Dar eu, deşi afirmam şi credeam cu tărie că tu eşti Domnul Dumnezeul
nostru, adevăratul Dumnezeu, cel care ai creat nu numai sufletele, ci şi
trupurile noastre, nu numai sufletele şi trupurile noastre, ci deopotrivă
toate fiinţele şi toate lucrurile 19 , deşi credeam cu tărie că eşti de nepângărit
şi nesupus schimbării sau degradării, totuşi nu aveam încă o explicaţie clară
şi fără complicaţii a cauzei răului. Oricare ar fi fost această cauză a răului,
îmi dădeam seama că ea trebuie căutată într‐o asemenea manieră încât să
nu fiu constrâns ca în timpul cercetării să cred că Dumnezeu cel neschimbător
ar putea fi schimbător; dacă aş fi crezut aşa ceva 20 , aş fi devenit eu
însumi tocmai cauza pe care căutam să o aflu. Şi astfel, cu un sentiment
de siguranţă, căutam în continuare cauza răului, convins că nu era adevărat
ceea ce afirmau maniheii; mă feream de ei din toată inima, fiindcă
vedeam că, în cercetările lor asupra cauzei răului, erau ei înşişi plini de
răutate, de vreme ce îndrăzneau să creadă că mai degrabă substanţa ta poate
pătimi răul, decât că substanţa lor este în stare să‐l săvârşească.
Îmi încordam atenţia ca să înţeleg desluşit ceea ce auzeam discutându‐se, şi
anume că liberul-arbitru este cauza răului pe care‐l săvârşim noi înşine, iar
judecata ta dreaptă este cauza suferinţelor pe care le îndurăm 21 ; nu reuşeam
însă să mă lămuresc pe deplin asupra acestei chestiuni. Încercam să desfac
puterea de înţelegere a minţii mele din hăul în care se afla, dar mă scufundam
din nou; încercam mereu, dar de fiecare dată mă prăbuşeam.
Mă mai ridica însă către lumina ta faptul că, după cum eram sigur că sunt
viu, cu aceeaşi certitudine ştiam şi că am o voinţă. Astfel, ori de câte ori