Sfantul-Augustin_Confesiuni

4. Realitate și ficțiune.
Problema istoricității Confesiunilor
Introducere 29
Secole de‐a rândul, generații după generații de cititori, identificându‐și
adesea propriile frământări cu tribulațiile tinereții Sfântului Augustin 19 ,
nu au pus la îndoială veracitatea relatărilor din Confesiuni. Iată însă că în
epoca mo dernă, în ultimul secol mai ales, mulți cercetători, unii dintre
ei reputați prin seriozitatea analizelor lor, ajung să pună sub semnul întrebării
exactitatea integrală a evenimentelor din viața lui Augustin relatate
de el. 20 Este pusă la îndoială în special sinceritatea convertirii lui Au gustin,
povestită cu atâtea amănunte la sfârșitul Cărții a VIII‐a; Augustin ar fi
atribuit mai târziu crizei din grădina de la Milan niște semnificații pe care,
de fapt, ea nu le‐ar fi avut. Chiar și după acest moment atât de important
în eco nomia narativă și în cea simbolică a Confesiunilor, Augustin ar fi
continuat să fie și să se manifeste mai degrabă ca filozof păgân decât ca
apologet creş tin. Convertirea la creștinism s‐ar fi desăvârșit de fapt mai
târziu, în urma unui proces lent și lipsit de spectaculozitate. Pioase „necesități
didac tice“ sau distorsiuni ale memoriei ar fi făcut ca, post factum,
momentul din grădina de la Milan să fi căpătat dimensiunea simbolică pe
care i‐o atribuie Augustin în relatarea sa.
Argumentele pe care se sprijină adepții acestei teze derivă în principal
din constatarea că, după o criză mistică de asemenea intensitate, precum
cea înfă țișată în Confesiuni, Augustin s‐a retras la Cassiciacum și, în deplină
seni nătate și detașare filozofică, a purtat timp de câteva luni, cu
apropiații lui, dialogurile pe teme de morală și metafizică publicate ulterior
(De ordine, De vita beata, Contra Academicos): impregnate de doctrina
creștină, este adevărat, acestea evidențiază mai degrabă un spirit metodic
19. Una dintre cele mai celebre mărturii de acest tip îi aparţine lui Petrarca;
marele umanist italian scrie în primul dialog din De contemptu mundi, text în care îl
are drept interlocutor imaginar pe Augustin: „Ori de câte ori citesc Confesiunile tale
sunt mişcat, adesea până la lacrimi, de două sentimente, speranţa şi teama. Mi se
pare că citesc istoria propriilor mele rătăciri, şi nu pe cea ale altuia.“
20. Cele mai bine argumentate poziţii în această privinţă au fost exprimate de:
Adolf von Harnack, Augustin’s Confessionen. Ein Vortrag, Giessen, 1895, Gaston Boi s-
sier, La conversion de S. Augustin, Paris, 1891, şi mai ales Prosper Alfaric, L’évolution
intellectuelle de Saint Augustin, Paris, 1918.