Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 283
întrebăm dacă soţiile ar fi de acord cu intenţia noastră – unii dintre noi
erau deja căsătoriţi, alţii doream să ne căsătorim – tot acel plan, pe care‐l
întocmiserăm atât de bine, ne‐a scăpat din mâini, s‐a năruit şi a fost părăsit.
Am revenit deci la suspinele şi gemetele de dinainte, îndreptându‐ne
paşii din nou spre căile largi şi bătătorite ale lumii acesteia 93 , fiindcă multe
planuri erau în inima noastră, dar numai planul tău rămâne pentru veşnicie
94 . În înţelepciunea planului tău, îţi băteai joc de hotărârile noastre şi
le pregăteai pe ale tale, ca să ne dai hrană la momentul potrivit şi să deschizi
mâna şi să umpli sufletele tale cu binecuvântarea ta 95 .
capitolul al xv‐lea
După repudierea femeii care îi dăruise un fiu,
Augustin îşi ia o altă concubină,
neputând trăi în castitate
25
Între timp, păcatele mele se înmulţeau; atunci când femeia cu care de
multă vreme împărţeam patul a fost alungată din preajma mea ca o piedică
în calea viitoarei mele căsătorii, inima mea a fost străpunsă şi rănită,
lăsându‐mă cu o rană sângerândă, căci o iubeam foarte mult. Ea s‐a întors
în Africa, jurând în faţa ta că nu va mai cunoaşte un alt bărbat şi lăsându‐l
la mine pe fiul natural pe care mi‐l dăruise 96 .
Dar eu, nenorocitul de mine, nu am fost în stare să imit exemplul acestei
femei şi, neputând suporta o amânare de doi ani până când o voi fi primit
ca soţie pe fata pe care o cerusem în căsătorie, cum nu eram atât doritor de
căsătorie, cât rob al plăcerilor, mi‐am găsit o altă concubină; era ca şi cum
anume aş fi întreţinut şi aş fi prelungit boala sufletului meu fie păstrând‐o
întreagă, fie sporind‐o, la adăpostul unei obişnuinţe care trebuia să dureze
până când aveam să ajung la starea de om căsătorit 97 . Pe deasupra, rana pe
care o primisem odată cu izgonirea primei mele concubine nu se vindeca
deloc; la început, durerea era ascuţită şi arzătoare, dar mai apoi rana s‐a
descompus, lăsându‐mi o durere mai surdă, însă cu atât mai disperată.