Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 281
dar tu nu ai voit niciodată acest lucru. Ea visa doar nişte imagini ciudate
şi ireale, pricinuite de pornirea nestăvilită a spiritului omenesc frământat
de un gând anume, îmi povestea aceste vise nu cu încrederea cu care
obişnuia să‐mi povestească atunci când ştia că visele vin de la tine, ci cu
dispreţ. Spunea că discerne întotdeauna, printr‐un fel de sentiment de
încântare pe care nu‐l poate explica prin cuvinte, cât de mare este deosebirea
între revelaţiile trimise de tine şi visele ivite doar din sufletul ei.
Planurile pentru căsătoria mea îşi urmau calea, şi fata a fost cerută de la
părinţii ei; era însă cu aproape doi ani prea tânără pentru a se putea mărita,
dar, fiindcă‐mi plăcea de ea, eram dispus să mai aştept 89 .
capitolul al xiv‐lea
Împreună cu câţiva prieteni, Augustin
alcătuieşte proiectul unei vieţi comunitare,
care eşuează în cele din urmă
24
Eram un grup de prieteni care, urmând necazurile şi zbaterile vieţii omeneşti,
frământam în minte şi discutam la întâlnirile noastre gândul de a
trăi în linişte, retraşi departe de mulţime; ajunseserăm chiar aproape să
luăm o hotărâre. Plănuiam să ne orânduim această viaţă liniştită astfel: mai
întâi să punem laolaltă tot ce aveam fiecare şi să alcătuim astfel o singură
avere din bunurile tuturor. Apoi, în spiritul unei sincerităţi prieteneşti,
să nu considerăm că o parte a averii comune aparţine unuia, altă parte
celuilalt, ci că toate la un loc alcătuiesc una singură, care aparţine fiecăruia
în parte şi tuturor laolaltă. Socoteam că am putea fi cam zece bărbaţi care
să ne unim într‐o asemenea comunitate, iar unii dintre noi erau foarte
bogaţi, mai ales Romanianus 90 , un concetăţean de‐al meu 91 , care mi‐a fost
unul dintre cei mai apropiaţi prieteni încă din copilărie; venise în acea
perioadă la curtea imperială 92 , împins de treburi urgente legate de afacerile
lui. El stăruia cel mai mult să ducem la capăt planul nostru şi, întrucât
averea sa o întrecea cu mult pe a oricăruia dintre noi, părerea sa avea
o mare putere de convingere.
Ne‐am pus de acord ca, în fiecare an, doi dintre noi să se însărcineze, asemenea
unor magistraţi, să poarte de grijă de toate cele de trebuinţă grupului,
timp în care ceilalţi să trăiască liniştiţi. Dar când am început să ne