Sfantul-Augustin_Confesiuni

28 Introducere
sanctis, amplele considerații doctrinare nu reprezintă nici un moment pentru
Augustin un scop în sine, ci sunt destinate să pună în mișcare înțe legerea
și simțirea oamenilor (excitant humanum intellectum et affectum).
În sfârșit, o altă componentă de natură compozițională care conferă
unitate și coerență ansamblului este revenirea periodică în discurs, aseme nea
unor laitmotive, a unor teme cu pondere semnificativă mai mare. Una
dintre aceste teme, poate chiar firul conducător în labirintul Confesiunilor,
este nevoia pe care o simte Augustin de a reaminti mereu sensurile profunde
ale demersului său: pe de o parte remușcările păcăto sului, urmate de penitență
sinceră (confessio peccati), și, pe de altă parte, sensul lor votiv (confessio
laudis). Astfel de explicații justificative apar, cred, în fiecare carte cel puțin
o dată. Iată, alese oarecum la întâmplare, câteva exem ple: „Primește, Doamne,
jertfa mărturisirilor mele, așa cum ți‐o înfă ți şează limba mea […]. Căci
acela care ți se mărturisește ție nu‐ți aduce la cunoștință nici un gând pe
care să nu‐l cunoști din cele care se petrec în sufletul său“ (V, i, 1). „Dumnezeul
meu […], ți‐am făgăduit în această scri ere a mea jertfa mărturisirii
mele“ (XII, xxiv, 33). „Mergi mai departe în mărturisirea ta, credință a
mea!“ (XIII, xii, 13). Cartea a X‐a, care asigură „trecerea“, este structurată
în întregime în jurul acestui motiv central!
O altă temă recurentă este afirmarea aspirației sufletului omenesc de
a‐și găsi liniștea în Dumnezeu. Cea mai completă și mai expresivă formulare
a acestui motiv o aflăm în capitolele 35–37 ale Cărții a XIII‐a.
În încheierea acestor considerații socotesc interesant să citez subtila observație
a lui Max Wundt, care a dedicat un consistent studiu Confesiunilor
18 . După acest savant, desfășurarea Confesiunilor pare să reproducă traseul
inițiatic tradițional al catehumenului: o perioadă ini țială de reculegere și de
mărturisire a păcatelor trecutului, urmată de deci zia de a se desprinde, în
prezent, de erorile din trecut și de a renaște, într‐o a treia și ultimă etapă,
ca suflet reînnoit, în vederea unui viitor curat, de meditație și rugăciune.
Un traseu parcurs de Augustin însuși, a cărui rela tare le poate servi ca „îndreptar“
tuturor celor dispuși să‐l imite în asigurarea singurei experiențe
spirituale autentice: căutarea Adevărului.
18. Vezi studiul citat în nota precedentă.