Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 277
înfrânarea ţine doar de puterile noastre, pe care eram conştient că nu le am;
eram atât de neghiob, încât nu ştiam că, aşa cum spune Scriptura, nimeni
nu se poate înfrâna dacă nu‐i dai tu înfrânare 84 . Mi‐ai fi dăruit, desigur,
această înfrânare, dacă aş fi bătut la urechile tale cu un geamăt lăuntric 85 şi
dacă, întărit de credinţă, aş fi aruncat asupra ta toate grijile mele.
capitolul al xii‐lea
Problema căsătoriei şi a celibatului
21
22
La drept vorbind, Alypius a fost cel care m‐a oprit de la căsătorie, stăruind
fără încetare să afirme că, dacă aş fi făcut acest lucru, ar fi fost pentru noi
cu neputinţă să trăim împreună răgazul netulburat necesar căutării înţelepciunii,
cum de multă vreme o doream. Cât îl priveşte pe Alypius, în
această privinţă el era acum foarte cast, ceea ce este uimitor, deoarece în
prima parte a adolescenţei sale avusese deja experienţa împreunării cu o
femeie. Acest lucru nu i‐a intrat însă în obicei, ba mai mult încă, a fost
cuprins de remuşcare şi de dispreţ, pentru ca după aceea să trăiască în cea
mai deplină înfrânare.
Eu mă împotriveam argumentelor lui, invocând exemplul acelora care,
deşi căsătoriţi, au cultivat înţelepciunea, au binemeritat înaintea lui
Dumnezeu, dar au şi păstrat o dragoste fidelă pentru prietenii lor. Numai
că eu eram departe de nobleţea sufletească a acestor bărbaţi. Încătuşat de
patima bolnavă a cărnii, îmi târam după mine lanţurile cu o voluptate
ucigătoare, temându‐mă să nu fiu dezlegat; refuzam sfatul cel bun al lui
Alypius, respingând astfel mâna care venea să‐mi rupă lanţurile, ca şi cum
ea mi‐ar fi întărâtat o rană.
Mai mult chiar, şarpele se folosea de mine ca să‐i vorbească lui Alypius,
întinzând şi semănând prin cuvintele mele curse atrăgătoare în drumul
lui, în care să se împleticească mersul său liber şi nestrămutat.
Alypius se mira foarte tare cum de este cu putinţă ca eu, un om despre
care avea o imagine atât de înaltă, să fiu prins în mrejele plăcerii trupeşti
până într‐atât încât, ori de câte ori discutam între noi această temă, să
susţin că n‐aş putea în nici un chip să îndur o viaţă de celibatar 86 . Când
îl vedeam cât de surprins este de ceea ce spun, adăugam, ca să mă apăr,
că e o mare deosebire între plăcerile grăbite pe care le încercase el pe furiş,