Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 273
capitolul al xi‐lea
Ajuns la vârsta de treizeci de ani,
Augustin este încă frământat de incertitudini.
Un proces de conştiinţă, rezumativ
18
Eram cuprins de o mare mirare şi mă frământam mereu amintindu‐mi
ce multă vreme a trecut de la vârsta de nouăsprezece ani, moment în care
am început să fiu cuprins de dorinţa fierbinte de a căuta înţelepciunea,
hotărât ca, atunci când o voi găsi, să părăsesc toate speranţele amăgitoare,
toate dorinţele deşarte şi toate ambiţiile înşelătoare 77 . Şi iată că aveam deja
treizeci de ani şi mă zbăteam în aceeaşi mlaştină, apăsat de pofta de a mă
bucura de lucrurile prezente, cu toate că‐mi scăpau printre degete şi‐mi
pustiau sufletul. Îmi tot repetam: „Mâine vei găsi adevărul! Iată, mi se va
arăta cu mare claritate şi nu‐i voi mai da drumul. Va veni Faustus 78 şi‐mi
va lămuri toate problemele. O, minunaţi bărbaţi ai Academiei 79 ! Oare nu
voi aţi spus că nu putem cunoaşte nimic sigur despre felul în care ar fi
mai bine să ne trăim viaţa? Nu, şi totuşi nu! Trebuie să căutăm mereu cu
şi mai multă grijă şi să nu deznădăjduim. Acum îmi dau seama că nu sunt
deloc absurde acele lucruri din cărţile Bisericii care mi se păreau absurde
odinioară; ele pot fi înţelese în alt chip, cu deplină îndreptăţire. Aş vrea
să‐mi pironesc paşii pe treapta pe care m‐au aşezat părinţii mei când eram
copil, ca să rămân acolo până când adevărul mi se va arăta cu limpezime.
Dar unde să‐l caut? Şi când să‐l caut? Ambrozie nu are timp să mă lămurească,
eu nu am timp să citesc. Şi apoi unde să caut cărţile de care am
nevoie? De unde să le cumpăr sau de la cine să le împrumut? Ar trebui
să‐mi socotesc cu grijă timpul, să‐mi împart cât mai bine orele zilei în
scopul mântuirii sufletului meu. În mine s‐a născut o mare speranţă: am
aflat că învăţăturile credinţei catolice nu sunt aşa cum mi le închipuiam
eu şi cum pe nedrept le acuzam.
Oamenii învăţaţi ai Bisericii consideră că este o nelegiuire să crezi că
Dumnezeu e mărginit de forma corpului omenesc. De ce să preget oare
să bat, pentru ca celelalte adevăruri să‐şi deschidă poarta 80 ? Orele de dinaintea
amiezii îmi sunt ocupate de elevi. Cu ce mă voi îndeletnici în restul
zilei? De ce să nu mă preocup de căutarea adevărului? Dar atunci când să
mai merg să‐i salut pe prietenii mei sus‐puşi, de al căror sprijin am atâta
nevoie? Când să mai pregătesc lecţiile pentru care mă plătesc învăţăceii