Sfantul-Augustin_Confesiuni

Introducere 27
cel al prezenței permanente a lui Dumnezeu. Exami nând situația prezentă
a conștiinței sale, inventariind prin aceasta datele conștiinței umane în
genere, Augustin dezvoltă aici, în termeni tehnici moșteniți din tradiția
filozofică latină clasică, o perfect articulată și originală teorie a memoriei,
conducând demonstrația spre concluzia că omul spiri tual nu se poate regăsi
decât înlăuntrul propriei conștiințe, într‐un interior care transcende timpul
și devenirea, în măsura în care îl adăpostește pe Învăță torul lăuntric, Isus
Hristos. Nu întâmplător, în capitolele 2–4 ale acestei cărți Augustin explică
încă o dată scopurile profunde ale Confesiunilor sale 16 .
Cât privește acum partea ultimă a Confesiunilor, cea corespunzătoare
Cărților a XI‐a, a XII‐a și a XIII‐a, aceasta nu trebuie privită în nici un caz
ca un fel de adaos la partea narativă, cum înclină să creadă unii exegeți
atrași mai mult de componenta anecdotică a cărții, ci mai degrabă ca o
complinire, poate chiar ca o împlinire a primei părți. Aș crede chiar că
Augustin considera aceste trei, eventual patru 17 cărți finale mai importante
decât partea narativă, căci altfel cum s‐ar putea explica de ce în primele
cărți, cele narative, își exprimă de câteva ori nerăbdarea de a ajunge mai
departe: „Trec sub tăcere multe alte lucruri, căci mă grăbesc…“ (III, xii,
21); „mă grăbesc să amintesc despre altele încă și mai importante“ (IX, iv,
7); „las la o parte multe amănunte, căci mă grăbesc foarte mult“ (IX, viii,
17)? Spre ce se grăbea autorul, dacă nu spre abordarea temelor grave care
îl preocupau: esența timpului, problema Creației și a interpretării Sfin tei
Scripturi? De subliniat totuși încă o dată că și în această ultimă parte,
preponderent speculativă, prezența eului confesiv este pregnantă, disocierile
conceptuale, raționamentele, corelațiile doctrinare fiind prezen tate
întotdeauna ca o experiență personală, adesea sub forma sintactică a interogativelor
retorice. Definite de autor ca meditationes sau de scripturis
16. E. Williger, „Der Aufbau der Konfessionen Augustins“, în Zeitschrift für neute s­
tamentliche Wissenschaft und die Kunst der älteren Kirche, XXVIII/1929, pp. 81 şi urm.,
susţine chiar că această Carte a X-a a fost adăugată ulterior de Augustin pen tru a asigura
trecerea spre părţile următoare şi unitatea ansamblului. Ipoteza mi se pare improbabilă.
Se opun corelaţii textuale cu părţile principale. De exemplu, în primele fraze din Cartea
a XI-a, Augustin spune: „Am mai spus înainte: fac aceasta din iubire pentru iubirea faţă
de tine.“ Or, această afirmaţie o făcuse chiar în cartea anterioară, a X-a!
17. Unul dintre comentatorii cei mai avizaţi ai Confesiunilor, Max Wundt, „Augus
tins Konfessionen“, în Zeitschrift für neutestamentliche Wissenschaft und die Kunst
der älteren Kirche, XXI/1922, pp. 161 şi urm., înclină să includă Cartea a X-a în
partea a doua, alături de Cărţile a XI-a, a XII-a şi a XIII-a.