Sfantul-Augustin_Confesiuni

capitolul al viii‐lea
Cum a fost cuprins Alypius de patima
pentru spectacole de circ
confesiuni – VI 263
13
Fără să părăsească întru totul ideea unei cariere lumeşti, cu ale cărei avantaje
părinţii săi îi împuiaseră capul, Alypius a ajuns la Roma înaintea mea,
ca să înveţe dreptul. Acolo el s‐a lăsat târât într‐un chip greu de povestit
de un incredibil nesaţ de a privi spectacolele de gladiatori.
La început, nu avea pentru aceste spectacole decât silă şi dispreţ. Odată
însă, într‐una din zilele când aveau loc aceste jocuri crude şi sângeroase,
s‐a întâlnit din întâmplare pe stradă cu câţiva prieteni şi colegi de şcoală,
care tocmai se întorceau de la masa de prânz. Cu toate că el se împotrivea
şi refuza cu tărie să meargă, aceştia l‐au împins cu un brânci prietenesc
spre amfiteatru, în timp ce el le spunea: „Puteţi să‐mi târâţi corpul şi să‐l
pironiţi acolo unde vreţi voi, dar oare vă închipuiţi că mă veţi putea sili
să‐mi aţintesc ochii şi spiritul asupra acestor jocuri? Voi fi acolo ca şi cum
n‐aş fi de faţă şi astfel mă voi dovedi mai presus şi de voi, şi de acele jocuri.“
Auzind aceste cuvinte, prietenii săi nu au renunţat deloc să‐l ducă în
teatru cu ei, dorind poate chiar să‐l pună la încercare şi să afle dacă este
în stare să îndeplinească ceea ce spunea.
Când au ajuns la circ şi s‐au aşezat pe locurile pe care le‐au mai putut găsi,
întregul amfiteatru clocotea de plăceri bestiale. Închizând porţile ochi lor,
Alypius a poruncit sufletului său să nu ia parte la asemenea grozăvii. O, de
şi‐ar fi înfundat şi urechile! Căci un oarecare incident al luptei din arenă a
făcut ca mulţimea să scoată un urlet uriaş, care l‐a izbit aşa de pu ternic,
încât nu şi‐a mai putut stăpâni curiozitatea. Crezându‐se destul de stăpân
pe sine pentru a putea dispreţui şi birui orice ar fi văzut, Alypius a deschis
ochii şi a fost astfel străpuns în suflet de o rană cu mult mai grea decât cea
pe care o pătimise în corpul lui gladiatorul pe care a dorit atât de înfrigurat
să‐l zărească. El s‐a prăbuşit prin aceasta într‐o nenorocire cu mult mai mare
decât cea a gladiatorului a cărui cădere pricinuise urletul mulţimii. Urletul
a pătruns prin urechi şi l‐a făcut să deschidă ochii, lăsân du‐i sufletul fără
apărare, ca să primeacă din plin lovitura şi să se năruiască; căci sufletul lui
fusese mai degrabă cutezător decât cu adevărat puternic, şi cu atât mai slab,
cu cât îşi închipuia că se poate bizui pe sine însuşi, în loc să se încreadă în
tine, Doamne, cum ar fi trebuit. Îndată ce a văzut sân gele, a fost ca şi cum