Sfantul-Augustin_Confesiuni

26 Introducere
înflăcărată a acțiunii Harului divin, exercitată în mod misterios asupra
fiecărei decizii, a fiecărui gest, a celei mai neînsemnate întâmplări din viața
sa. Ceea ce vrea Augustin să‐i facă să înțeleagă pe semenii săi este pro iectul
Providenței în ceea ce‐l privește. Așa încât chinuitorul drum către adevăr,
cu etapele și avatarurile lui maniheiste, stoice, sceptice, neopla tonice, interesează
nu în sine, ci ca borne ale unui parcurs pe care, în ceea ce‐l privește,
Augustin trebuia să‐l străbată.
Cine acceptă această perspectivă, care este cea autentic augustiniană,
con stată cât de firesc „se integrează“ partea a doua a Confesiunilor în ansamblu.
Căci temele principale ale speculației din ultimele trei cărți, experiența
timpului, semnificațiile Creației și ale Sfintei Treimi, sunt singurele teme
posibile care se impun meditației unui spirit aflat în căutarea identității sale
și dorind să înțeleagă raporturile ființei sale cu Ființa supremă.
Această unitate, pe care am numit‐o de tonalitate, se reflectă însă în chiar
economia textului Confesiunilor, cele două părți, cea narativă și cea speculativă,
fiind de dimensiuni sensibil egale. Utilizând sintagme augus tiniene,
prima parte (Cărțile I–a IX‐a) poate fi denumită de me – „despre mine însumi“,
iar partea a II‐a (Cărțile a XI‐a–a XIII‐a), de scripturis sanctis „despre
Sfintele Scripturi“. Primele nouă cărți au fost așadar dedicate de Augustin
relatării analitice a propriului trecut, până în momentul bote zului; prin
termenul narrationes din primul capitol al cărții a XI‐a, Augustin subliniază
el însuși intenția de a prezenta evenimentele importante ale isto riei sale
personale: prima copilărie, anii de școală primară, stagiile de studii la Madaura
și Cartagina, experiențele erotice, studiile de filozofie, profesoratul,
frecventarea mediilor maniheiste, călătoria la Roma și la Milan și, în cele
din urmă, pe larg, toate împrejurările care au premers și care au urmat
botezului din aprilie 387. Acum sunt prezentate personajele impor tante
din viața sa, Monica, mama lui, fiul său Adeodatus, prietenii Alypius, Roma
nianus, Nebridius, Verecundus și fratele Navigius, dar mai ales Sfântul
Ambrozie, episcopul Milanului, a cărui personalitate harismatică i‐a grăbit
procesul de convertire. Repet, nu avem de‐a face cu o simplă expu nere
evenimențială, ci cu o constantă și febrilă căutare a semnificațiilor fiecărui
act, personaj, moment în economia generală a proiectului divin.
Cărții a X‐a, aşezată la mijlocul Confesiunilor, Augustin pare să‐i fi rezervat
un rol simbolic în planul ansamblului. Atenția se orientează pe de o
parte spre trecutul abia relatat și pe de altă parte spre meditația asupra timpului
și a Creației care urmează, meditație proiec tată într‐un viitor etern,