Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 253
8
aceste cărţi au fost dăruite neamului omenesc de spiritul unicului şi adevăratului
Dumnezeu, cel care este însuşi adevărul?“ Dar tocmai acest
lucru trebuia să îl cred cu cea mai mare tărie, deoarece nici una dintre
înfruntările sofistice de false probleme, între atât de multele pe care le
citisem în cărţile filozofilor combătându‐se cu ardoare unul pe altul, nu
a putut, fie chiar şi pentru un singur moment, să smulgă din mine credinţa
că tu exişti – cu toate că nu ştiam încă ce anume eşti tu –, şi nici să
mă facă să mă îndoiesc de faptul că tu stăpâneşti puterea de a cârmui
treburile omeneşti 40 .
Este drept că, în această privinţă, credinţa mea era uneori mai puternică,
alteori mai firavă, dar totuşi întotdeauna am crezut că tu exişti şi că ne
porţi de grijă, chiar dacă nu ştiam cu exactitate nici cum trebuie gândită
adevărata ta substanţă 41 , nici care este calea care să mă îndrume sau să mă
readucă spre tine.
Prin urmare, recunoscând că suntem prea slabi ca să descoperim adevărul
doar cu ajutorul simplei raţiuni 42 şi că, din această cauză, avem nevoie să
ne sprijinim pe autoritatea 43 cărţilor sfinte, am început să cred că nu ai fi
conferit nicidecum Sfintei Scripturi o autoritate atât de evidentă în întreaga
lume dacă nu ai fi voit ca prin ea să credem în tine şi prin ea să căutăm
calea către tine.
Şi, fiindcă auzisem deja destule explicaţii mulţumitoare cu privire la unele
pasaje din Scripturi, care de obicei mă contrariau prin absurditatea lor,
am început să le privesc ca pe nişte taine adânci 44 . Autoritatea Scripturii
îmi apărea cu atât mai venerabilă şi mai demnă de o credinţă preasfântă,
cu cât ea se afla deopotrivă la îndemâna tuturor celor care voiau să o citească,
dar îşi păstra totuşi, într‐un înţeles mai adânc, întreaga măreţie a
tainei sale. Prin cuvinte limpezi şi printr‐un stil umil 45 , ea se dăruia tuturor,
dar trezea atenţia şi acelora care nu sunt uşuratici la minte 46 , aşa încât
ea îi primea pe toţi oamenii la sânul său generos, dar nu‐i lăsa să treacă
spre tine prin înguste deschizături 47 decât pe puţini. Şi totuşi, aceştia au
fost cu mult mai mulţi decât ar fi fost dacă Scriptura nu s‐ar fi înălţat pe
o atât de înaltă culme a autorităţii şi dacă ea nu ar fi adunat mulţimile în
îmbrăţişarea sfintei sale smerenii 48 .
Acestea erau gândurile mele, iar tu te aflai în preajma mea; eu suspinam,
iar tu mă ascultai; eram purtat de valuri încolo şi încoace, dar tu mă cârmuiai;
păşeam pe calea cea largă a lumii acesteia, iar tu nu mă părăseai 49 .