Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 249
6
erau nesigure, deşi eu le consideram sigure atunci când aruncasem oarbe
reproşuri împotriva Bisericii tale Universale. Cu toate că nu descoperisem
încă faptul că această Biserică propovăduieşte adevărul, mi‐am dat măcar
seama că ea nu susţine acea doctrină pe care eu, ca maniheu, o combătusem
atât de aspru. Mă simţeam astfel tulburat, dar întors pe calea cea
bună, şi mă bucuram, Dumnezeul meu, că unica ta Biserică, trupul Fiului
tău Singur‐Născut, în sânul căreia îmi fusese insuflat numele lui Hristos
încă de pe când eram copil, nu aprecia astfel de absurdităţi copilăreşti şi
că în cumpănita sa doctrină nu exista nici un loc unde să se arate că tu,
Creatorul tuturor lucrurilor, ai fi întemniţat într‐un anumit spaţiu, fie el
oricât de întins şi de înalt, dar limitat din toate părţile de forma membrelor
omeneşti.
Mă mai bucuram, de asemenea, şi pentru faptul că mi se arăta cum să
înţeleg vechile Scripturi ale Legii şi Profeţilor într‐o altă lumină decât cea
de dinainte, când îmi apăreau absurde şi le reproşam sfinţilor tăi sentimente
pe care aceştia nu le aveau nicidecum. Eram bucuros să‐l ascult pe
Ambrozie cum rostea adesea, în predicile sale către popor, cu multă insistenţă,
această adevărată regulă: litera te ucide, spiritul însă te face viu 34 .
Iar când el dădea deoparte vălul de taină şi‐mi descoperea înţelesul spiritual
din Scripturi 35 , care, atunci când le abordam în chip literal, păreau
să conţină o învăţătură coruptă, nu mă simţeam deloc supărat de cuvintele
lui, deşi încă nu‐mi dădeam seama dacă sunt adevărate sau nu. Îmi
înfrânam însă inima de la un consimţământ total, temându‐mă de vreo
prăbuşire, dar rămâneam astfel într‐o suspendare cu mult mai ucigătoare
36 . Voiam ca de lucrurile care nu se văd să fiu tot atât de sigur pe cât
de sigur eram că şapte şi cu trei fac zece. Căci nu eram atât de nebun
încât să socotesc că nici măcar acest adevăr matematic nu poate fi cuprins
cu mintea. Însă doream să fiu tot atât de sigur cu privire la orice alt adevăr,
legat fie de cele corporale, dar pe care nu le percepeam în mod
nemijlocit cu simţurile, fie de cele spirituale, pe care nu le puteam gândi
decât în chip corporal 37 .
Însă la acest stadiu nu aş fi putut ajunge decât dacă m‐aş fi vindecat prin
credinţă, aşa încât agerimea minţii mele curăţate să se poată îndrepta în
vreun fel către adevărul tău veşnic neschimbător, statornic şi netulburat 38 .
Dar, după cum adesea se întâmplă ca cineva care a păţit‐o cu un medic
rău să se teamă să se dea pe mâna unui medic bun, tot astfel şi sufletul