Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 247
apărea din ce în ce mai limpede că întregul păienjeniş de perfide calomnii
pe care acei impostori 28 le urzeau împotriva cărţilor sfinte înşelându‐mi
buna‐credinţă putea fi sfâşiat.
Când mi‐am dat seama că fiii tăi duhovniceşti, pe care i‐ai făcut să renască
prin harul tău, în sânul mamei noastre, Biserica Universală 29 , au înţeles că
sfintele cuvinte: omul a fost făcut de Dumnezeu după chipul său 30 nu înseamnă
că tu trebuie să fii gândit drept ceva delimitat de forma corpului
omenesc, cu toate că nu aveam încă nici cea mai vagă bănuială, fie şi cu
ajutorul sfintelor alegorii 31 , în legătură cu ce ar putea fi o substanţă spirituală,
totuşi m‐am îmbujorat de bucurie la gândul că, de‐a lungul tuturor
acestor ani, lătrasem nu împotriva credinţei catolice 32 , ci împotriva unor
închipuiri plăsmuite de imaginaţia mea trupească 33 . Fusesem cu atât mai
necugetat şi mai nelegiuit, cu cât incriminam o doctrină pe care nu o
cunoşteam şi pe care ar fi trebuit mai întâi să mi‐o însuşesc printr‐o îndelungată
şi aprofundată cercetare. Tu însă, cel prea înalt şi prea apropiat,
cel prea tainic şi mereu de faţă, cel care nu ai părţi, unele mai mici şi altele
mai mari, ci, dimpotrivă, eşti pretutindeni întreg, fără să aparţii niciodată
unui anume spaţiu şi fără să ai nimic în comun cu forma noastră corporală,
tu, Doamne, l‐ai plăsmuit pe om după chipul tău şi iată că acesta aparţine
din cap până-n picioare unui spaţiu anume.
capitolul al iv‐lea
Din predicile Sfântului Ambrozie, Augustin
înţelege esenţa doctrinei creştine
5
Întrucât nu ştiam că omul este făcut după chipul şi asemănarea ta, ar fi
trebuit să bat la poartă şi să întreb cum trebuie înţeles acest fapt, şi nu să‐l
resping cu neruşinare, ca şi cum ar fi fost ceea ce credeam eu că este. De
aceea, în adâncul sufletului meu, eram ros de grija de a afla ce trebuie să
reţin, cu atât mai mult cu cât îmi era o ruşine şi mai mare că mă lăsasem
atâta vreme batjocorit şi înşelat de promisiunea unor certitudini din partea
maniheilor şi că pălăvrăgisem, căzut într‐o eroare copilărească şi cu o
mare însufleţire, despre multe lucruri atât de nesigure, ca şi cum ar fi fost
sigure. Că toate acestea erau false, abia mai târziu mi s‐a limpezit. Dar,
începând din acel moment, eram cel puţin sigur că afirmaţiile maniheilor