Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – VI 243
împărţea de fiecare dată cu cei prezenţi mici sorbituri din vinul nu doar
îndoit cu apă, ci şi încălzit. Astfel se vădea faptul că dorea să facă un gest
evlavios şi nu căuta propria plăcere 17 .
Aşadar, îndată ce a aflat că astfel de datini sunt interzise de către un predicator
şi un episcop atât de evlavios chiar şi celor care le săvârşesc cu
multă cumpătare, pentru a nu se lăsa nici un prilej beţivilor să se îmbuibe
cu vin şi pentru că asemenea „parentalii“ sunt mult prea asemănătoare
superstiţiilor păgânilor 18 , mama s‐a înfrânat cu dragă inimă de la această
datină şi s‐a obişnuit ca în locul coşului plin cu roadele pământului să
aducă la mormintele martirilor prinosul mult mai curat al inimii sale 19 .
Săracilor le dăruia tot ce putea, iar cuminecarea cu trupul Domnului o
sărbătorea acolo la mormintele sfinţilor care, imitând patimile lui, s‐au
lăsat jertfiţi şi şi‐au primit cununa martiriului.
Şi totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, mi se pare – şi aceasta o simte inima
mea înaintea feţei tale –, mi se pare că mama n‐ar fi renunţat poate aşa
de uşor la acest obicei dacă interdicţia ar fi venit din partea cuiva pe care
ea nu l‐ar fi iubit cum îl iubea pe Ambrozie. Mama îl iubea pe Ambrozie
cu gândul la calea mântuirii pe care acesta mi‐o arăta; la rândul său,
Ambrozie o îndrăgise pe mama pentru traiul ei plin de evlavie, pentru
sufletul ei plin de râvnă 20 în faptele bune şi pentru desele ei vizite la biserică.
O preţuia atât de mult, încât adesea, când mă vedea, nu se putea
abţine şi se întrerupea din predică pentru ca să mă felicite că am o astfel
de mamă. El nu ştia însă ce fel de fiu avea mama mea, un fiu care se îndoia
de toate acele lucruri sfinte şi nu credea că poate găsi calea vieţii 21 .
capitolul al iii‐lea
Primele contacte aprofundate cu Sfântul Ambrozie.
Predicile episcopului îl lămuresc pe Augustin
în privinţa unor chestiuni de doctrină mai dificile
3
Încă nu suspinam în rugăciunile mele cerându‐ţi să‐mi vii în ajutor, iar
spiritul meu era împovărat de întrebări şi agitat de nevoia găsirii unor
argumente. Chiar şi pe Ambrozie îl socoteam un om oarecare, fericit după
măsura lumii acesteia pământeşti, căci era cinstit şi respectat de mărimile
cetăţii; doar celibatul lui mi se părea un lucru mai greu de îndurat. Cât