Sfantul-Augustin_Confesiuni

24 Introducere
lucrările mele s‐au putut face cunoscute în mai multe locuri și într‐un mod
mai agreabil decât cărțile Confesiunilor? (De dono perseve rantiae, 20) 13 .
Pe parcursul Evului Mediu, Confesiunile au fost frecvent imitate.
3. Despre structura compozițională
a Confesiunilor
Dacă ar încerca să cuprindă textul Confesiunilor în canoanele unui gen
sau ale unei specii literare bine delimitate, un teoretician al literaturii ar
avea de înfruntat dificultăți insurmontabile și ar constata până la urmă
că se află în fața unei scrieri inclasabile. Relatare narativă? Firește, dar
până la un punct și doar în prima parte. Efuziune lirică? Speculație filozofică?
Discurs critic‐interpretativ asupra textelor scripturale? Analiză
psihologică? Fiecare în parte și toate la un loc, într‐un discurs practic
indisociabil în com ponente. Abatere, într‐un fel, de la formele literare
cunoscute, Confesiu nile ne apar ca un text scris „dintr‐o răsuflare“, fără o
„schemă“ prestabilită, ba chiar, la o lectură superficială, plin de incoerențe,
reveniri și repetiții, lipsit parcă de o unitate interioară. Pe de altă parte,
nu este greu de observat că prima parte (Cărțile I–a IX‐a) este preponderent
narativă, pe când în partea a doua (Cărțile a XI‐a–a XIII‐a, eventual
împreună cu a X‐a) lip sește orice referință evenimențială, conținutul fiind
exclusiv speculativ și analitic. Pornind de la această constatare, mulți
comentatori au găsit potri vit să considere că, de fapt, în Confesiuni avem
de‐a face cu două cărți dife rite, „lipite“ împreună de Augustin din rațiuni
conjuncturale care ne scapă. Sunt alți autori care cred că textul „autentic“
al Confesiunilor ar fi reprezentat doar de primele nouă cărți (unele ediții
școlare tipăresc exclusiv această parte!), la fel cum sunt unii care susțin că
partea „serioasă“ a Confesiunilor este cea finală, relatările istorice din prima
parte nefiind decât un fel de „punere în temă“. O abordare mai atentă a
textului ne conduce la constatarea că ansamblul celor treisprezece cărți
ale Confesiunilor prezintă totuși o coerență interioară, deopotrivă de conținut
și tonalitate, ca și de formă, în ultimă instanță. Această unitate nu
13. Quid autem meorum opusculorum frequentius et delectabilius innotescere potuit
quam libri confessionum mearum?