Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 235
25
odată cu cuvintele pe care le îndrăgeam atât de mult, în spiritul meu pătrundeau
şi înţelesurile lucrurilor pe care încercam să le neglijez. Căci nu
puteam să separ cuvintele de înţelesurile lor şi, când îmi deschideam inima
ca să primesc frumuseţea vorbirii lui Ambrozie, odată cu ea pătrundea în
mine şi adevărul cuvintelor lui, chiar dacă în mod treptat.
Am început, mai întâi, să‐mi dau seama că afirmaţiile lui Ambrozie pot
fi susţinute cu argumente şi credinţa universală 87 , despre care socotisem
până atunci că nu se poate apăra împotriva obiecţiilor maniheilor, poate
fi dovedită şi argumentată în mod cuviincios. Mi‐am întărit şi mai mult
această convingere după ce l‐am ascultat cum explica, adesea cu multă
limpezime, diferite pasaje grele şi obscure din Vechiul Testament, aceleaşi
pe care eu le interpretam literal şi îmi ucideam sufletul 88 . Astfel, după ce
l‐am ascultat pe Ambrozie explicând în semnificaţiile lor spirituale 89
multe texte din aceste cărţi sfinte, am început să mă condamn pentru
disperarea mea, cel puţin în măsura în care aceasta mă făcea să cred că nu
este posibilă absolut nici o împotrivire la argumentele celor care dispreţuiesc
legea şi profeţii.
Totuşi, nu mă simţeam încă obligat să urmez calea credinţei universale 90 ,
şi aceasta doar pentru că şi ea putea să‐şi aibă propriii săi apărători învăţaţi,
capabili să respingă cu multă elocinţă şi în mod întemeiat obiecţiile adversarilor.
Pe de altă parte, nu simţeam nici că ar trebui să condamn
ideile maniheilor, în care eu credeam încă, doar fiindcă religia pe care o
combăteau se putea apăra cu arme egale. Astfel, chiar dacă nu mi se mai
părea că este învinsă ca mai înainte, credinţa universală nu ajunsese încă
să‐mi apară ca o învingătoare.
Atunci mi‐am încordat toate puterile spiritului meu ca să găsesc orice argument
hotărâtor prin care să dovedesc cât de false sunt părerile maniheilor.
Dacă ar fi fost cu putinţă să concep o substanţă spirituală, toate acele
născociri maniheiste ar fi fost desfiinţate şi izgonite din mintea mea – dar
îmi era imposibil. Totuşi, în privinţa lumii corporale şi a naturii în întregul
său, aşa cum se arată ea simţurilor noastre trupeşti, cu cât cercetam
mai îndeaproape părerile maniheilor şi le comparam cu cele ale filozofilor,
cu atât îmi dădeam seama că majoritatea filozofilor au gândit într‐un mod
cu mult mai apropiat de adevăr şi mai întemeiat.
Astfel, punând la îndoială orice lucru, potrivit gândirii academicilor 91 –
aşa cum era ea înţeleasă în general –, şi oscilând fără să pot alege între