Sfantul-Augustin_Confesiuni

Introducere 23
nu cumva Augustin a scris Confesiunile pentru a se apăra și a le răspunde
adver sarilor săi, în special donatiștilor, care îi aduceau grave acuze (tinerețe
imo rală, lungă perioadă maniheistă, admirație pentru filozofia păgână
etc.) și care, în virtutea unui trecut atât de tulbure, îi contestau vocația
episco pală. După cum aflăm din două scrieri cu caracter polemic din
primii ani ai episcopatului, Contra litteras Petiliani și Contra Cresconium
grammaticum, detractorii donatiști ajunseseră să‐i conteste chiar convertirea,
acuzându‐l că a rămas în fond un maniheist, că este un intrus primejdios,
acuze care par să fi avut o oarecare credibilitate publică într‐o
societate în care ecourile vieții sale trecute nu se stinseseră încă. Întrebarea
nu este lipsită de sens, dar chiar și un răspuns afirmativ nu poate infirma
semnifi cația mai profundă pe care Augustin a voit să le‐o atribuie Confesiunilor:
cea de jertfă de expiere, imn de laudă și pildă pentru semeni. Aceste
două dimensiuni, să le numim circumstanțial‐justificativă și profund-metafizică,
sunt confir mate și de Possidius, primul biograf al Sfân tului Augustin,
discipol apropiat și cunoscător de primă mână al între gului context
al vie ții magistrului său: „Nu mă voi apuca aici să reamintesc tot ceea ce
fericitul Augustin povestește despre sine însuși în Confesiunile sale, despre
ce a fost înainte de a primi Harul dumnezeiesc și ce a devenit după ce l‐a
pri mit. El a voit să facă această mărturisire publică de teamă ca nu cumva,
după cum spune Apos tolul Pavel, oamenii să creadă potrivit să‐l socotească
mai presus decât ceea ce el știa că este sau decât a afirmat el însuși
prin cuvintele sale. A urmat însă căile sfinte ale smereniei, fără să vrea să
înșele pe nimeni, ci căutând în binefacerea propriei descătușări și în darurile
pe care el le‐a primit slava lui Dumnezeu, și nu propria glorie, rugân
du‐i pe frații săi să se roage pentru el, pentru darurile pe care le mai
aștepta încă de la Dumnezeu.“ 11
Imediat după difuzarea lui, textul Confesiunilor pare să se fi bucurat de
un imens succes, ușurând enorm realizarea sarcinii evanghelizatoare a misiunii
episcopale pe care și‐o asumase. În afară de multe mărturii indi recte ale
acestui succes, Augustin însuși se vede nevoit să‐l constate în două dintre
lucrările scrise în ultimii ani ai vieții: „Știu că multora dintre frații mei cărțile
Confesiunilor le‐au plăcut și le plac“ (Retractationes, II, 6) 12 . „Care dintre
11. Vita Sancti Augustini, în Patrologiae latinae cursus completus, XXXII, 3.
12. Multis fratribus meis confessionum libros multum placuisse et placere scio.