Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 229
fie pângărit. Mă temeam deci să cred în întruparea lui, pentru ca nu cumva
să fiu silit să cred că, prin trup, el a fost pângărit.
Acum, cei înzestraţi cu Sfântul tău Duh 74 vor râde de mine, cu blândeţe şi cu
iubire, dacă ar citi aceste mărturisiri; şi totuşi, un astfel de om eram eu pe atunci.
capitolul al xi‐lea
Augustin observă inconsistenţa poziţiei
maniheilor faţă de Sfintele Scripturi
21
Pe lângă acestea, mi se părea că obiecţiile pe care maniheii le aduceau împotriva
Sfintelor tale Scripturi nu puteau fi respinse. Totuşi, câteodată mă cuprindea
o puternică dorinţă să discut fiecare dintre aceste probleme în parte cu cineva
foarte învăţat în Sfintele Scripturi, ca să aflu ce gândeşte el asupra lor.
Chiar înainte de a pleca din Cartagina, ascultasem discursul unui oarecare
Elpidius 75 , care obişnuia să vorbească în public împotriva maniheilor şi să‐i
combată; cuvântările sale mă impresionaseră, căci el aducea din Scripturi
argumente la care nu era uşor să te împotriveşti. Răspunsurile maniheilor
mi se păreau foarte precare. De altfel, nu le plăcea să formuleze aceste răspunsuri
în public, ci doar aminteau de ele în cerc restrâns, între membrii
sectei. Spuneau astfel că Sfintele Scripturi ale Noului Testament au fost
falsificate de persoane necunoscute, care au dorit să implanteze legea iudeilor
asupra credinţei creştine, însă nu erau în stare să prezinte nici un exemplar
nedeformat al Sfintei Scripturi 76 . Cel mai mult mă obsedau însă cele două
mase, a binelui şi a răului, căci, subjugat şi sufocat de această idee, nu puteam
să concep decât realităţi corporale; gâfâind sub greutatea lor, încercam zadarnic
să respir aerul limpede şi curat al Adevărului tău.
capitolul al xii‐lea
Înşelătoriile la care se dedau elevii faţă de
magistrul lor
22
M‐am apucat deci cu râvnă de lucrul pentru care venisem la Roma, şi
anume să predau arta retoricii. Am adunat mai întâi la mine acasă câţiva
elevi care auziseră de mine şi, prin aceştia, am început să mă fac cunoscut.